Note de subsol: Thalassa, Thalassa, câștigătorul pierdut la Rotterdam
Cinemaul românesc a înțeles târziu tâlcul festivalurilor de film. Asta se citește cu ușurință printre rândurile naive care invocă pompieristic premiile venețiene ale unui Paul Călinescu (Țara Moților, 1939) sau Carmine Gallone (Odessa în flăcări, 1942) fără a se sinchisi de un mic detaliu – pe atunci, Festivalul de Film de la Veneția, de altfel primul din lume, funcționa precum un podium al artei fascismului internațional. Se citește și în ce rămâne nescris – studiile despre corespondențele Ecaterinei Oproiu de la Cannes, ale lui Mircea Alexandrescu de la Veneția, așadar despre traducerea unor culturi cinematografice festive, cu luxul, risipa și capriciile de rigoare (băile cu flori de pe Rivieră, adesea amintite de Oproiu), într-una preponderent utilitară, sobră, precum cinematografia română de sub comunism. Adevărul e că puține redacții socialiste erau mai cosmopolite decât Cinema, iar studiile de cultură pop, atâtea câte sunt la noi, ar trebui să țină seama de asta. Așa cum studiilor de specialitate le-a venit vremea să reconstituie primele ieșiri postdecembriste ale cinemaului românesc, acelea de mare ambiție ori șarmant de hazardate, departe, foarte departe de coerența Noului Val.
Curator de film, scriitor și redactor, membru al comitetelor de selecție ale BIEFF și Woche der Kritik. Membru FIPRESCI și alumn al atelierelor de critică de film organizate de festivalurile de la Sarajevo, Varșovia și Locarno. Susține un curs despre critică și analiză de film la UNATC. A curatoriat programe pentru Cinemateca Română, Short Waves, V-F-X Ljubljana, Trieste Film Festival, precum și retrospectiva bucureșteană a Il Cinema Ritrovato on Tour din 2024 și 2025.
