Radu Jude în spațiu: Sleep #2 la The Film Gallery
Acest text face parte dintr-o serie de invitații lansate de The Film Gallery către tineri critici pentru a reflecta asupra filmului Sleep #2 (2024) de Radu Jude, prezentat ca video-instalație la Paris între 22 septembrie și 4 octombrie. Expoziția marchează primul pas al cineastului în universul expozițional și se desfășoară în paralel cu o retrospectivă completă a filmelor sale la spațiul mk2 Bibliothèque, organizată de Centrul Pompidou (23 septembrie – 11 octombrie). O a doua expoziție semnată de Radu Jude, Ieșirea trenurilor din gară, realizată împreună cu Adrian Cioflâncă, în colaborare cu Centrul Pompidou, se va deschide pe 9 octombrie la The Film Gallery. Vă recomandăm să citiți varianta originală a textului, în limba engleză.
Sleep #2 de Radu Jude este o glumă zen cu accente macabre. Filmul se construiește prin contradicții și funcționează ca un fel de ritual pervers al morții. În acest eseu, filmul și instalația sunt privite ca obiecte media intertextuale, traversate de trimiteri la ghicitori, poezie și alte materiale din afara lor. Din această densitate de referințe și din ironia specifică lui Jude se naște un joc care gravitează în jurul locului de veci al lui Andy Warhol.
Instalația Sleep #2 de la The Film Gallery din Paris are un aer difuz, aproape obscur. Ea transpune filmul lui Jude despre mormântul lui Warhol din Pittsburgh pe patru monitoare de un gri funerar, câte unul pentru fiecare anotimp surprins în film. Aproape întreaga peliculă este alcătuită din capturi de ecran preluate dintr-un live-stream 24/7 al mormântului. Transmisiunea, intitulată „Figment”, continuă și astăzi. La Paris, o cameră web transmite la rândul ei expoziția pe YouTube, într-un gest care, așa cum precizează textul curatorial, „șterge granița dintre operă, subiect și spectator”.
Filmul constă într-un singur cadru fix al pietrei funerare, tăiat în mai multe secțiuni, peste care sunt suprapuse fragmente de text. Din când în când, imaginea prezintă efecte de zoom. Este un fel de glumă cinematografică care, asemenea filmelor lui Warhol, pare mai potrivită pentru a fi discutată decât vizionată. Și totuși, dacă urmărim atent trimiterile lui Jude și dimensiunea geo-temporală a instalației, descoperim o experiență complexă, care răsplătește privirea atentă.
****
În film apar patru haiku-uri, fiecare marcând trecerea anotimpurilor – o structură firească pentru această formă literară, după cum observă chiar Jude. Versurile sunt semnate de Arakida Moritake (1473–1549), Teneda Santōka (1882–1940), Yosa Buson (1716–1784) și Matsuo Bashō (1644–1694), punând în dialog taoismul, zen-ul și diferitele etape de evoluție ale haiku-ului. Dacă ne uităm și la materialele promoționale ale filmului, găsim inclus un celebru koan (un fel de ghicitoare zen folosită în meditație) de Ryōkan Taigu (1758–1831):
Cine spune că poemele mele sunt poeme?
Poemele mele nu sunt poeme.
Când vei înțelege că poemele mele nu sunt poeme,
abia atunci putem vorbi despre poezie.
În cartea sa despre filosofia comicului, teoreticiana și psihanalista Alenka Zupančič analizează o scenă clasică de comedie: un clovn dintr-o cutie cu arc e împins mereu înapoi, iar mecanismul îl face să sară iar și iar. Pentru Zupančič, această scenă nu ilustrează doar conflictul dintre organic și mecanic, ci sugerează și o interdependență între cele două. Se creează o dialectică: pe de o parte, impulsul irezistibil, aproape vital, al mecanicului de a țâșni la suprafață; pe de altă parte, mișcările repetitive și frustrate ale mâinii care îl forțează înapoi.
„Cum se face că vitalitatea (sau impresia de viață) poate apărea chiar în miezul mecanicului, iar mecanicul chiar în miezul vieții? Cum poate mecanicul să funcționeze ca parte esențială a vieții («organice») înseși: a impulsului sau forței sale interioare? Sau a acelei «indestructibilități a vieții» invocate adesea în legătură cu comedia?” — Alenka Zupančič, The Odd One In: On Comedy
Această tensiune dintre viață și moarte, dintre organic și mecanic, e și miezul umorului lui Andy Warhol.
Sleep #2 poate fi privit ca o continuare satirică a celebrului Sleep (1964) de Warhol. Ironic și enigmatic, artistul era cunoscut și pentru repulsia față de moarte. Fuga lui din fața sicriului tatălui său planează asupra Sleep, unde îl filmează ore în șir pe poetul John Giorno, iubitul lui de atunci, dormind. Frica devine atracție, iar moartea este transformată într-un somn mecanic, reproductibil. Filmul nu surprinde altceva decât somn, iar privirea artistului rămâne prinsă între fascinație și ambivalență.
În eseul său „Indiferența lui Warhol”, psihanalistul Josh Cohen remarcă faptul că celebra „Fabrică” a artistului era un loc al „retragerii inerțiale, al mișcării perpetue și al anulării acesteia”. Cu alte cuvinte, atunci când Warhol declara că partea lui preferată din viață este moartea sau că mintea lui e ca cu un casetofon care are doar butonul de ștergere, el exprima tocmai această dorință paradoxală: frică de moarte, dar și atracție față de ea, amestecată cu fascinația pentru mecanic și reproductibil.
Warhol, cu umorul său zen, a folosit cinemaul ca să creeze un spațiu suspendat, unde viața și moartea nu se exclud, ci coexistă într-o tensiune comică și productivă.
****
Poetul și traducătorul Lucien Stryk sugerează că poemul despre moarte (jisei) este unul dintre cele mai vaste genuri poetice, cu primele exemple datând de aproape 1500 de ani. Acceptarea morții și exprimarea artistică a acestei acceptări erau esențiale pentru a fi recunoscut ca maestru. În același mod, gluma zen îmbrățișează contradicția. Koan-ul lui Taigu despre non-poezie, menționat mai sus, poate fi văzut ca un exemplu al acestui umor productiv, contradictoriu și oarecum pervers.
Mulți au observat conexiunea dintre procesele tehnologice moderne – chiar și cibernetice – și filosofia zen. În economia japoneză postbelică, maeștrii zen au fost cooptați pentru a sublinia legăturile dintre munca industrială de calitate și practica meditativă riguroasă. În Occident, interfața iPod-ului se bazează pe ZEN, unul dintre primele playere MP3 portabile produse de compania Creative Technology din Singapore. Fenomenul „gurului tech” din Silicon Valley reflectă un amestec întunecat între pseudo-gândirea zen și logica capitalului. Recent, Lauren Collins remarca în The New Yorker cum Uniqlo răspândește koan-uri și sloganuri utopice pentru a-și promova fast fashion-ul.
Stilul de referențiere al lui Jude este unul digital, în care orice imagine sau fragment de text poate trimite către orice altceva. Locurile, timpurile și persoanele sunt abstractizate în secvențe binare echivalente. Instalația de la The Film Gallery creează, astfel, o oglindă digitală infinită: cutii în cutii în cutii, până la infinit sau până la o abstracție complet pixelată.
Toate aceste straturi de referințe și ecrane creează o distanță între spectatori și subiectul aparent al lucrării: mormântul lui Warhol. O cameră web de calitate slabă încarcă un fișier video comprimat pe un site, care îl comprimă din nou pentru a putea fi transmis online. Jude filmează transmisiunea live așa cum apare pe ecranul său – comprimând materialul și mai mult – și înregistrează simultan sunetul din spațiul său de lucru. Îl introduce în programul de editare și îl exportă. Fișierul este apoi adaptat pentru instalație și retransmis, în final, pe YouTube.
Prin moarte, Andy Warhol și-a „încărcat” spiritul într-o mașină menită să genereze o conștiință colectivă. Warhol a încercat să înfrâneze moartea transformându-se într-o mașină. Sleep surprinde o stare sedată, suspendată între viață și moarte, conectând „viața ne-însuflețită” a imaginii în mișcare cu starea liminală a somnului. Camera suspendă un corp obiectificat, transpus senin în mișcări mecanice, repetabile la nesfârșit. O altă referință relevantă: imaginea de afiș a Sleep #2 este o gravură în lemn realizată de Hans Holbein în jurul anului 1523, care înfățișează „Dansul Morții” (La Danse Macabre), scena în care morții se ridică la dans și se amestecă printre cei vii, răsturnând ordinea naturală și adesea și pe cea socială. Gravura este, la rândul ei, un exemplu timpuriu de tehnologie a reproducției mecanice, care a circulat din Asia spre Europa.
Deși Radu Jude pare să trăiască la fel de mult în spațiul online ca și în cinema, el rezistă tentației de a se lăsa absorbit de conștiința automatizată. Modul în care folosește trimiterile și vorbește despre sursele sale de inspirație insistă asupra unei înțelegeri materialiste a istoriei.
Privind cu atenție instalația, ești invitat să reflectezi la legăturile dintre diverse ideologii, tehnologii și subculturi. Această insistență asupra istoriei și a interconexiunii dintre texte este tocmai ceea ce contrazice starea de suspendare prezentă în filmul original al lui Warhol. În expoziția de la The Film Gallery, monitoarele rămân aprinse chiar și atunci când nimeni nu le privește, în afară de webcam. În transmisiunea live, oamenii se mișcă în jurul „televizoarelor-pietre funerare”. Noaptea, ecranele răspândesc o lumină orbitoare.
Jude provoacă atunci când combină poezia haiku cu transmisia live a unui loc de înmormântare. Deși are o apreciere sinceră pentru forma haiku și pentru imaginea liniștită, pixelată, în filmele sale scoate mereu în evidență contradicțiile și nedreptățile istorice și actuale, adesea generate de techno-capitalism. În Occident, filosofia zen a devenit un clișeu suprasolicitat, folosit până la epuizare de către techno-capitaliști, iar Warhol însuși este, la rândul lui, o figură mult prea încărcată de semnificații. Acest joc de citate intenționat „pervers” adaugă greutate istorică expoziției, chiar dacă lucrarea pare să flirteze cu ideea de dematerializare. Umorul, admirația, critica și raportarea la istorie se amestecă aici într-o atmosferă care e deopotrivă tulburătoare și amorțită. Sleep #2 surprinde neliniștea provocată de un zen digital, dar în același timp îi recunoaște rolul – ca pregătire pentru moarte și ca formă de doliu.
Collin Kluchman
Artist și regizor stabilit la Paris. Collin și-a perfecționat meseria în domeniul postproducției de documentare și prin colaborarea cu muzicieni și artiști. Astăzi, această experiență profesională susține practica sa artistică personală axată pe imaginea în mișcare.
Collin Kluchman
[:ro]Artist și regizor stabilit la Paris. Collin și-a perfecționat meseria în domeniul postproducției de documentare și prin colaborarea cu muzicieni și artiști. Astăzi, această experiență profesională susține practica sa artistică personală axată pe imaginea în mișcare.[:en]Artist-filmmaker based in Paris. Collin honed his craft in documentary post production and through collaborating with musicians and performers. Today this professional experience supports his personal artistic practice focused on the moving image.[:]
