„Suntem ca frații” – discreta viață în roz
Un băiat așteaptă o fată; cum altfel? Doar că fata din întâiul scurtmetraj al lui Dan Pița, O după-amiază obișnuită (1968), îl lasă de izbeliște pe tinerelul ceferist jucat de Florin Zamfirescu, asta după ce băiatul a făcut pe dracu-n patru ca să-i arate camera burdușită de hotel mai acătării. Se îmbracă, dezbracă, iar îmbracă; improvizează o masă; scoate o sticlă de vin spumant; de-ale gurii; flori; în van. Sau? Nu, e doar un coleg venit să dea o mână de ajutor pentru noaptea cea mare – o pernă-n plus, cel de-al doilea pahar trebuincios; la mijloc, un rânjet. Întors în singurătate, ceferistul se lasă pradă acelor gesturi încordate ale așteptării, pe care le știm prea bine din sutele și sutele de roluri de femei care așteaptă. Printre ele, un foarte frumos cadru cu Zamfirescu dezmierdând o perdea. Iar atunci când treaba îi devine limpede, cine altul să împartă șampania cu el decât acela de mai devreme? Doar că insul s-a băgat la somn, înghesuit cu un alt coleg ceferist în același pat. Noaptea n-a putut fi pasată de la acea presupusă musafiră la amic. Însă, în dimineața următoarei zile, acesta din urmă va ronțăi din grisinele aduse special pentru ea; schimbul s-a produs.
Curator de film, scriitor și redactor, membru al comitetelor de selecție ale BIEFF și Woche der Kritik. Membru FIPRESCI și alumn al atelierelor de critică de film organizate de festivalurile de la Sarajevo, Varșovia și Locarno. Susține un curs despre critică și analiză de film la UNATC. A curatoriat programe pentru Cinemateca Română, Short Waves, V-F-X Ljubljana, Trieste Film Festival, precum și retrospectiva bucureșteană a Il Cinema Ritrovato on Tour din 2024 și 2025.
