Ce este greva IATSE – și de ce contează (dincolo de Hollywood) | The State of Cinema

25 Noiembrie 2021

De prea puține ori se discută aplicat despre drepturile muncitorilor din industria cinematografică – atât cea locală, unde vehiculăm perpetuu cuvântul „precariat” însă aproape niciodată intrând în detalii concrete, cât și cea internațională. Lunile acestea, însă, industria de la Hollywood s-a aflat sub amenințarea unei greve-mamut a membrilor sindicatului IATSE – evitată în ultimul moment, dar care ar fi avut puterea de-a opri funcționarea întregii industrii de film americane, aidoma grevei declanșate în 2007 de Writers Guild of America. Având în vedere faptul că despre această mișcare enormă, care s-a aflat pe buzele tuturor muncitorilor de peste ocean între lunile august și octombrie ale acestui ani, a trecut complet neobservată prin cercurile locale, am decis să scriu un mic primer despre greva care n-a mai avut loc, dar care a adus în mijlocul atenției chestiuni legate de plata muncitorilor din industrie, siguranța la locul de muncă, orele din ziua de muncă, cât și multe alte teme importante legate de drepturile de muncă ale profesioniștilor din cinema, unele cât se poate de valide și dincolo de granițele Americii de Nord.

Ce este IATSE?

IATSE – adică, International Alliance of Theatrical Stage Employees, Moving Picture Technicians, Artists and Allied Crafts (Alianța Internațională a Angajaților Teatrali, Tehnicienilor de Film, Artiștilor și Meșteșugarilor Asociați) este una dintre cele mai mari organizații ce reprezintă interesele muncitorilor din industria divertismentului, activă în Statele Unite ale Americii și în Canada, fiind organizată în 13 districte geografice ce cuprind numeroase filiale locale. Aceasta a fost fondată în anul 1893, așadar funcționând continuu de aproape 130 de ani – și reprezintă o diversitate mare de tehnicieni și artiști activi în domenii precum teatrul, industria evenimentelor live, dar mai ales în film și în televiziune. În prezent, peste 150.000 de profesioniști din aceste două teritorii sunt membri IATSE (un număr dublu față de cel de acum 30 de ani) – iar acesteia îi sunt subsumate organizații precum International Cinematographers Guild (8.400 membri, fondat în 1926), Motion Picture Editors Guild (6.000+ membri, fondat în 1937), United Scenic Artists (3.800 membri, fondat în 1895) și Art Directors Guild (cca. 3.000 membri, fondat în 1937).

IATSE nu a fost întotdeauna o bună aliată și reprezentantă a lucrătorilor săi din industria filmului, fapt care a determinat, în timp, și apariția unor sindicate rivale (precum CSU, Conference of Studio Unions, activă la mijlocul anilor ‘40). De-a lungul anilor ‘20 și ‘30, aceasta a fost condusă de facto de către un gangster din Chicago, Willie Bioff, care era adesea mituit de către liderii studiourilor hollywoodiene pentru a menține liniștea în rândul lucrătorilor afiliați sindicatului și care era cunoscut pentru tacticile sale violente. Anii ‘40 o văd condusă de Richard F. Walsh, cel care va conduce IATSE până în 1974, perioadă care coincide cu faimoasa epurare a muncitorilor cu afinități comuniste din rândul industriei – implementată de reprezentantul internațional al sindicatului, Roy Brewer, în colaborare cu actorul (și viitorul președinte) Ronald Reagan.

Care sunt motivele pentru care IATSE a amenințat cu greva generală și ce urmează acum?

Deși începutul acestei mișcări poate fi atribuit eșecului negocierii contractului colectiv dintre IATSE și AMPTP (Alliance of Motion Picture and Television Producers/ Alianța Producătorilor de Film și Televiziune), care a depășit deadline-ul său inițial, setat pentru data de 31 iulie 2021, germenii mișcării erau de multă vreme prezenți, mai ales pe fondul crizei profunde a industriei pe parcursul anului 2020. Mulți profesioniști exprimaseră deja nemulțumiri legate de plăți, de siguranța la locul de muncă și de orele/zilele de muncă – adesea întinzându-se peste 10-12 ore pe zi, iar de foarte multe ori tehnicienii/profesioniștii nu au weekend-uri sau zile libere în timpul producției. Eșecul negocierilor în luna septembrie, în care IATSE ar fi cerut creșterea salariilor minime și a timpului minim între două zile muncite, precum și obligația de a oferi pauze de masă și includerea producțiilor new media sub umbrela contractului, a reprezentat ultima scânteie.

Din acest punct, IATSE a amenințat cu prima sa grevă de amploare națională în cei 128 ani de existență ai organizației – organizând în acest sens și un vot la care au participat toate filialele sale locale. Rezultatul a fost covârșitor: 89.66% din membri și-au exprimat opțiunea, iar dintre aceștia, 98.68% (!) și-au exprimat acordul cu autorizarea unei greve. O listă impresionantă de nume și-a arătat susținerea pentru grevă: de la politicieni progresiști precum Alexandria Ocasio-Cortez, la cineaști și actori cu nume sonore, mulți cunoscuți drept apărători ai drepturilor omului (Jane Fonda, Susan Sarandon, Steven Spielberg, Christopher Nolan, Barry Jenkins, Ava DuVernay, Ben Stiller și Seth Rogen), dar și alte organizații/sindicate – SAG-AFTRA (Screen Actors Guild), WGA (Writers Guild of America), DGA (Directors Guild of America), cât și  sindicatul britanic BECTU și omologul său australian, MEAA.

Discuțiile dintre IATSE și AMPTP s-au reluat la începutul lunii octombrie, sub auspiciile grevei care se putea declanșa în data de 18 octombrie. Însă cu două zile înaintea datei setate, a fost anunțat un acord între cele două părți, care prevedea măcar 10 ore între ture, weekend-uri cu durata cuprinsă între 32 și 54 de ore, cât și o creștere a salariilor cele mai mici; cu toate acestea, mulți membri și-au exprimat dezacordul față de acesta, acuzând că este insuficient. Acordul a fost ratificat în data de 15 noiembrie – iar ca orice bun vot american, mai mulți delegați au votat în favoarea lui decât membri: 256 de delegați (versus 188), însă 50.4% dintre membri au votat împotrivă. Cu toate acestea, greva pare să fi fost evitată, în momentul de față.

Care ar fi fost amploarea grevei, dacă aceasta ar fi avut loc?

Pe scurt, greva IATSE ar fi fost cea mai mare mișcare coordonată de protest a muncitorilor din Hollywood din 1945 încoace, când o grevă lungă de peste șase luni, pornită de către CSU (prin membrii care erau decoratori de platou) a dus la sistarea a aproape 60% din producțiile în curs ale studiourilor în ziua declanșării sale – 12 Martie 1945, cu 10.500 de participanți. (Protestul de atunci a culminat cu infama Hollywood Black Friday, în 5 octombrie 1945, o adunare a greviștilor ce pichetau studiourile a degenerat în violență, atunci când aceștia au încercat să prevină intrarea muncitorilor care îi înlocuiau; în timp, evenimentele au fost folosite drept justificare pentru „The Red Scare” și ratificarea actului Taft-Hartley, care limita cu strictețe puterea sindicatelor.)

Se estimează că în jur de 60.000 de membri ai IATSE asociați industriei filmului ar fi luat parte la această acțiune de protest, fapt care ar fi paralizat, practic, producția de film din Hollywood, un număr atât de mare de muncitori încât să forțeze distribuitorii și televiziunile să se bazeze în exclusivitate pe materiale nelansate ca să își continue funcționarea. Între alte filiale ale IATSE, cele cu numărul 600 (dedicată directorilor de imagine), 700 (monteurilor) și 800 (directorilor artistici) sunt naționale – fiind cele cu cea mai mare capacitate de-a disrupe lanțul de producție audiovizuală, cu excepția câtorva lanțuri de televiziune contra cost, cu care IATSE negociază în mod separat.

La fel ca alte greve din istoria Statelor Unite, protestul muncitorilor din industria filmului coincide cu contextul social mai amplu, în care un val de greve și mișcări ale muncitorilor cuprinde societatea ca urmare a unei crize majore – dacă în 1945-46 vorbim de anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, valul actual vine ca urmare a crizei declanșate de pandemie.

Cazul Halyna Hutchins – o tragedie evitabilă (și simptomatică)

Halyna Hutchins. Photo via IATSE
Halyna Hutchins. Fotografie via IATSE

Moartea tragică a directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platoul filmului Rust a fost titrată în jurul lumii – însă dincolo de vestea manierei șocante și îngrozitoare a morții ei prin împușcare accidentală, au început să apară informații legate de bucătăria internă a filmului care-au pus și mai mult accent pe tema siguranței la locul de muncă a profesioniștilor din industria cinematografică. Totodată, moartea ei a amintit de un incident asemănător care s-a petrecut în 2014, când asistenta de imagine Sarah Jones și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un tren în timp ce echipa de filmare turna o scenă pe un pod feroviar activ pentru Midnight Rider, iar mai multe persoane au fost rănite – ducând la mișcarea Safety for Sarah, la fel cum moartea lui Hutchins a inspirat o petiție care cere interzicerea armelor reale pe platouri.

Cu doar câteva ore înainte de accidentul care a luat viața lui Hutchins, la rândul ei membră IATSE, mai mulți membri ai echipei de filmare au părăsit filmarea Rust în semn de protest față de condițiile de siguranță precare de pe platou, dar și față de condițiile individuale oferite muncitorilor. Existaseră multiple incidente cu arma care a rănit-o mortal pe Hutchins, fapt atribuit (și) lipsei de experiență a responsabilei cu armele, Hannah Gutierrez Reed, iar protestatarii au atras atenția asupra altor aspecte legate desiguranță: nu exista un medic pe platou, nici protecție adecvate împotriva COVID și se făcuseră un număr insuficient de instructaje de protecție. Totodată, existau și probleme legate de orele muncite și de cazarea echipei – unii dintre aceștia fiind forțați să conducă 80 de kilometri dus-întors pe zi ca să ajungă de acasă la muncă și înapoi. (Hutchins, care nu știa că echipa de filmare urma să plece, ar fi rămas în urmă pentru a nu pune în pericol întreaga producție, conform anumitor surse.) Toți cei șapte profesioniști care au părăsit platoul erau membri IATSE, ei fiind înlocuiți pe parcursul zilei de către patru alți lucrători, de data asta, profesioniști care nu făceau parte din sindicat.

De ce este importantă greva și în afara sferei Hollywood-ului?

Cum spuneam și în introducere, chestiunea grevei IATSE privește toată industria de film – și pune pe masă teme cât se poate de importante cu privire la drepturile muncitorilor. Este o cutumă îndelung acceptată că orele de muncă în industrie se întind cu mult peste opt ore pe zi, că salariile începătorilor sau a anumitor categorii adesea acoperă doar nevoile lor de bază (sau, uneori, nici măcar atât), că nu se iau zile de pauză mai niciodată în timpul unei producții.

Situația din România, în mod particular, este îngrijorătoare – mai ales fiindcă sindicatul cel mai mare care ar trebui să reprezinte industria locală, Uniunea Cineaștilor (UCIN), pare mult mai preocupat cu gala sa de premiere și diversele sale evenimente și publicații, decât cu reprezentarea intereselor de muncă ale breslei. Desigur, calitatea de membru oferă posibilitatea obținerii unei pensii de muncă (printre alte beneficii), fapt bine-venit într-o industrie dominată de contracte pe perioadă determinată și DDA-uri (contracte de cesiune a drepturilor de autor) – însă faptul că, în momentul de față, puterea de negociere colectivă a profesioniștilor români este practic inexistentă ar trebui să ridice semne de întrebare (chiar, de alarmă). Desigur, UCIN a fost intens criticată de-a lungul ultimilor ani, nu pe nemeritate – dar cu cât mai puțini membri noi și tineri se înscriu în acest sindicat ca urmare a acestui discurs, singurul cu puterea de-a fi realmente reprezentativ, cu atât mai mult se va diminua relevanța și forța acestuia, cât și posibilitatea unei reforme a structurii sale, în viitor. Este nevoie ca tinerii profesioniști din cinema să se organizeze, într-un mod sau altul – întrucât viitorul lor, deja atât de afectat de pandemie, este mai incert (dincolo de certitudinea precarității) și tulbure ca niciodată în ultimii 10, chiar 20, poate chiar 30 de ani.



Critic de film & jurnalist. Colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă, este selecționer la BIEFF, moderează Q&A-uri și face un doctorat despre home movies. La Films in Frame este principalul reporter de festival și realizează editorialul lunar The State of Cinema.