Am petrecut ultimele câteva săptămâni procesând gestul Vioricăi Vodă de la Premiile Gopo și reacțiile care i-au urmat în mediile sociale și în presă – începând cu momentul în sine al discursului, pe care l-am ascultat chiar din sala cea mare a Teatrului Național București. În acele clipe care au părut infinite – până când Florea Vizante, într-un gest de-o misoginie și insensibilitate incalificabile, a strigat peste dânsa că „totuși, a ieșit bine filmul” – am simțit nu doar că mi se înmoaie genunchii, sau că mi se întretaie respirația și că bătăile inimii mele o iau razna, cât mai ales că, în sfârșit, cineva are curajul să spargă buba dureroasă și pustulentă a abuzului din industria filmului românesc (și, ad extenso, cea a industriilor artistice). După cum spunea și actrița Ilinca Manolache, într-un interviu acordat revistei Scena9, „un loc cu o expunere mare, cum e o gală a cinematografiei, este un loc foarte potrivit să ataci subiecte atât de grele cum e hărțuirea sexuală”. Am simțit în acele clipe că asist la un moment istoric – și că indiferent de ce urma să se întâmple în următoarele ore ale galei, ziua de mâine va fi fost cea care își spune cuvântul. (Trebuie să spun sincer, nu am fost deloc surprinsă de faptul că cei care s-au perindat ulterior pe scenă s-au făcut că plouă; cum nu m-a surprins, în mod plăcut de data aceasta, faptul că cea care a luat atitudine a fost actrița Katia Pascariu.)

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.