Fragilitatea arhivelor online | The State of Cinema
În urmă cu un an, scriam un eseu despre piraterie (și implicit despre arhivele online, fie ele sau nu „licite”, „legale”) ca drept sursa unei noi cinefilii și a unei noi arhivistici de cinema, pornind de la cazul grupului online „la loupe” și mergând în jos pe firul său până cel pe care îl numeam „figura fondatoare a cinefiliei moderne”, legendarul Henri Langlois. Între timp, „la loupe” nu mai e (sau cel puțin, nu pe Facebook), iar în răstimpul trecut de la acel text – nu lipsit de remușcarea c-aș fi putut contribui la această situație prin vizibilizarea grupului, nici de un mesaj care mi-a fost transmis de un administrator al unui grup de piraterie c-ar fi „bine să nu le mai pomenesc numele data viitoare când scriu despre ei”; măcar nu-mi punea „bunele intenții” la îndoială! – am întors pe mai multe părți ce-am simțit c-ar fi lipsurile acelui text, scris într-unul dintre puținele momente de utopism ale anilor pandemici, despre unul dintre puținele fenomene care au putut inspira utopism. În definitiv, ideea de utopie este bazată în idealism, într-un posibil răspuns sau model de organizare față de circumstanțele actuale – și pe cât de legitim era să nu le discut în profunzime fenomene negative în articol, pe atât simt acum, acum, la un an distanță, că vorbeam dintr-un înșelător și nisipos-mișcător loc al „sfârșitului pandemiei”.
Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.
