Wonder Woman (aka Diana Prince, în numele de civilă), personajul din comic book-urile scrise de William Moulton Marston, are o istorie excentrică și cel puțin interesantă, cu o premisă vădit feministă (de altfel, Marston însuși era un feminist declarat, cu viziuni poliamoroase șamd): jumătate zeiță, suflată în lut de Zeus, s-a născut pe o insulă amazoniană populată în exclusivitate de femei, unde niciun bărbat nu a pus piciorul vreodată. În ciuda strădaniilor mamei sale de a-i ține puterile sub frâu, Diana și le descoperă antrenându-se cot la cot cu amazoanele pentru un război prezumtiv cu Ares, zeul războiului. Spre deosebire de comic books, erotizate și ludice, unde Wonder Woman călătorește prin tot felul de ținuturi bizare (unul, de pildă, e Grown-Down Land, în care copiii îi oblăduiesc pe adulți și-i obligă să ia pastile care să-i facă mici și obedienți), reprezentarea ei din filmele DC (interpretată de Gal Gadot) e mai curând moale și plicticos de chibzuită; la Zack Snyder (regizorul Justice League și Batman vs Superman), aparițiile sale episodice duceau lipsă de un arc narativ care să nu o lege ombilical de vreo prezență masculină sau de forță musculară. Golul ăsta va fi umplut parțial de o trilogie regizată de Patty Jenkins (regizoarea lui Monster, 2003, în care Charlize Theron, transfigurată, se transformă într-un female predator pentru a aduce pâinea pe masă pentru iubita ei): Wonder Woman (2017) și Wonder Woman 1984 (2021), ultimul film urmând să apară anul viitor. În fine, promisiunea de a face dinamită din narațiunea standardizată a filmelor cu supereroi masculini nu e împlinită din varii motive (în ciuda rarității cu care putem vedea un blockbuster regizat de o femeie, un astfel de produs trece prin hârțogăraia dictată de bărbați). Sunt momente, atât în Wonder Woman (2017) cât și în WW 1984, când Jenkins își permite să fie tăioasă - de pildă, în ciuda naivității Dianei Prince în fața universului citadin (care e o nebuloasă dominată de bărbați), afirmă că masculii sunt indispensabili pentru procreere, dar nu și pentru plăcerea feminină. Alteori, după cum voi discuta mai jos, toate intențiile acestea ajung să rămână simple declarații fals-pozitive, superflue, care pălesc în fața unui plot neguros, unde tot bărbații ies mai glorioși.

Georgiana Mușat

+ posts

Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.

This author does not have any more posts.