Premisa promițătoare de la care pleacă cel mai recent thriller politic al lui Tarik Saleh, Eagles of the Republic, (al treilea al trilogiei sale Cairo, după The Nile Hilton Incident și The Cairo Conspiracy) are ingrediente evidente de film noir: eroul-pion depășit de situație, cel puțin o ispită sofisticat-misterioasă, păpușari din umbră ai unei conspirații. Un actor celebru, George Fahmy (jucat de Fares Fares), e distribuit în rolul președintelui Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, într-un film de propagandă și fapte de mare vitejie. Fahmi are 1.90 înălțime și prestanță, chiar și așa trecut de apogeul carierei, în timp ce modelul său, el-Sisi, are calviție și un vădit complex Napoleon. Cel mai mare star al națiunii, „faraonul ecranului”, cum este numit popular, e la fel de potrivit ca George Clooney să îl joace și să-l legitimeze prin transfer de popularitate pe aspirantul tiran.

Lui Saleh – regizor suedez cu rădăcini egiptene, persona non grata la Cairo – îi ia mult să își așeze piesele pe tablă. În primele două acte, Eagles of the Republic se mișcă precum o pastișă a unui film de gen, mai puțin încrâncenat decât celelalte pelicule ale regizorului și mai preocupat să fie entertaining, în studiul de personaj (în fapt, o deconstrucție tragicomică a faimei) pe care îl încearcă. Protagonistul Fahmy e player – trăiește în cuibul său de burlac alături de Donya (Lyna Khoudri din L'empire), o actriță aspirantă, mult mai tânără, e prea ocupat să petreacă timp de calitate cu fiul său adolescent, dar găsește suficient cât să-și complice viața cu Suzanne (Zineb Triki din Le bureau des légendes), soția unui general al regimului. 

Aerul de bărbat larger than life pe care-l proiectează pe ecran e, bineînțeles, doar o fațadă. Într-un stat neprietenos cu mințile libere, protagonistul nu are sânge de disident și destulă prezență de spirit să se țină departe de buclucuri și își complică inutil viața cu o vizită la farmacie să cumpere Viagra, sau acceptând invitația la o cină de taină cu liderii militari ai țării. Bula în care trăiește e spartă cu ușurință atunci când se trezește implicat într-o lovitură de palat.

Deși evenimentele (ficționale) se petrec cândva în ultimii 10 ani, decorurile prin care se mișcă Fahmy par de acum jumătate de secol, până în punctul în care apariția unui smartphone are efectul unui anacronism. Acest aer de amintire în culori gălbui, sau reconstrucție (ca și în cazul filmelor precedente ale trilogiei, Saleh a fost nevoit să filmeze în altă parte, aici în Istanbul), contribuie și el la impresia că te uiți la o pastișă a unui film politic șaptezecist, ca Il Conformista.

Dar, pendulând între genuri și tonuri, scenariul scris de Taleh și Magdi Abdelhadi e permanent indecis în privința poveștii pe care vrea să o spună, nepermis de lipsit de asumare pentru un film cu agendă serioasă și orientare politică atât de clară: în același timp se vrea un comentariu actual la adresa industriei cinematografice și a relației artei cu politicul într-un stat opresiv (pe care regizorul refuză să o numească satiră, deși chiar asta e), o comedie de situație (cam stângace, cu gaguri pregătite îndelung și dezumflate mai repede decât masculinitatea protagonistului), un film de suspans în ritm molcom. 

În lipsa unei pedale de accelerație sau al unui punct de interes bine focalizat, Eagles of the Republic are multe momente în care băltește, fără a fi clar în așteptarea cui, sau dacă așteptarea merită, și nereușind să fructifice sau să-și recunoască momentele bune – vezi secvența cinei la care protagonistul e înconjurat de conducerea militară a țării, formată din șacali din garda veche care își adulmecă prada fără să muște. În actul al treilea, când se produce descărcarea armei curățate și asamblate timp de două ore, protagonistul e împins să-și asume o poziție, dar e too little, too late.

Eagles of the Republic are de partea sa subiectul actual – care l-a catapultat până în competiția oficială de la Cannes 2025 –, Egiptul (și liderul său) aflându-se la intersecția geografică și strategică a unora dintre cele mai mari conflicte ale ultimilor ani, și eticheta de „film cum nu se prea mai fac în ziua de azi”. Dar valoarea sa e mai degrabă contextuală.

Vulturii Republicii se vede la cinema din 3 aprilie, distribuit de Independența Film.

Dragoș Marin

+ posts

Dragoș Marin a publicat articole și cronică de film pe filmreporter.ro și a colaborat la diferite festivaluri de specialitate și emisiuni TV. În viața de zi cu zi e manager de proiect, dar continuă să fie conectat la cultura pop și scrie când are ceva de zis.

This author does not have any more posts.

Dragoș Marin

+ posts

Dragoș Marin a publicat articole și cronică de film pe filmreporter.ro și a colaborat la diferite festivaluri de specialitate și emisiuni TV. În viața de zi cu zi e manager de proiect, dar continuă să fie conectat la cultura pop și scrie când are ceva de zis.

This author does not have any more posts.