Unde este Anna Frank?
Când am aflat că filmul Unde este Anna Frank? apare pe ecranele noastre m-am grăbit să mă număr printre primii care îl văd. Motivul e previzibil: interesul constant pentru creaţia autorului său, Ari Folman. Numele cineastului israelian a rămas în memoria tuturor cinefililor însetaţi de noutate când, în 2008, Festivalul de la Cannes se deschidea cu surprinzătorul Vals cu Bashir, un lungmetraj care a impus formatul documentarului de animaţie. Autoreflexivul film câştiga, peste câteva luni, Globul de Aur pentru cea mai bună producţie non-americană, răsplătind originalitatea acestei mărturii personale despre participarea autorului la războiul din Liban din 1982. Generată de traumatica experienţă personală, ancheta pe care o întreprinde Ari Folman (născut în 1962) porneşte de la constatarea că şi-a pierdut amintirile despre această sângeroasă implicare într-o bătălie pe care nu o înţelegea la vărsta foarte tânără când a fost mobilizat să participe. Regizorul recunoaşte că filmul se bazează pe experienţa sa personală şi pe un punct de vedere subiectiv. Vals cu Bashir rememorează cele câteva zile în care Ari (devenit personaj) a luat parte, ca tânăr recrut, la ocuparea Beirut-ului de Vest, în timpul primului război din Liban şi la evenimentele din noaptea de 16 spre 17 septembrie 1982, când armata care păzea lagărele refugiaţilor palestinieni a permis falangei creştine să intre în lagăr şi să masacreze civilii. Deşi lucrurile s-au petrecut într-o mare confuzie, o comisie internaţională a atribuit Israelului vina morală pentru devastarea Beirutului de Vest, generând sentimentul de vinovăţie al participanţilor. Vals cu Bashir devine o călătorie în memorie care zguduie convingerile foştilor camarazi de arme, atunci adolescenţi, acum-în momentul anchetei personale declanşată de regizor-maturi. Recunoscând că filmul „este total autobiografic”, Ari Folman, cineast cu antecedente de documentarist şi de autor de filme de ficţiune ( precum Comfortably Numb -1991, despre primul război din Golf şi spaima israelienilor de folosirea armelor chimice, Sfânta Clara-1996, adaptare după romanul cehului Pavel Kohout, sau Made in Israel-2001, o poveste futuristă despre urmărirea ultimului nazist rămas în viaţă), el a descoperit animaţia în 2004, când realiza filme pentru televiziune. El declara: ”Eram fascinat de libertatea pe care o oferă animaţia. Eram obosit de căutarea interminabilă de subiecte senzatţionale. Doream să privesc documentarul în alt fel şi animaţia, care se prezintă ca o creaţie subiectivă, mi-a dat posibilitatea de a mă elibera de constrângerile tradiţionale.”1Aşa s-a născut Vals cu Bashir, prin hibridizarea celor două forme cinematografice aparent incompatibile.
Dana Duma este critic de film și profesor la UNATC București. Este membru FIPRESCI și al Asociației Criticilor de film. Redactor-șef al revistei FILM și colaborator al multor altor reviste de film locale sau internaționale, Dana Duma a publicat și cărți.
