My Father’s Shadow – Amintiri împărtășite
Mai ține cineva minte cine erau Tatanka, The Undertaker și Kamala? Dar Rashidi Yekini? Regizorul cu origini mixte britanice și nigeriene Akinola Davies Jr. pariază că da – sau cel puțin contează pe asta. Lungmetrajul lui de debut, My Father’s Shadow/ Umbra tatălui meu, scris împreună cu fratele lui, Wale Davies, e o poveste autobiografică despre doi puști care călătoresc cu tatăl lor spre Lagos, apoi bat străzile imensului oraș nigerian pe durata fărâmițată tacticos a unei zile înăbușitoare de vară, cândva la începutul anilor ’90. E o poveste tipică despre copilărie și felul în care arată lumea când ești mic, confuză, intensă și strălucitoare, iar regizorul vrea de la început s-o spună ca și cum i s-ar fi putut întâmpla oricui. Sau aproape oricui. Fereastra pe care o deschide filmul spre viața de zi cu zi a Nigeriei de acum 30 de ani lasă să se vadă de la primele lucruri zărite în treacăt, plasate cu intenție complice, icon-uri culturale pe care le-ar putea recunoaște cam oricine era în viață atunci – luptători americani de wrestling sau fotbaliști celebri la modul internațional. Ele pot însemna ceva pentru un privitor occidental și total altceva pentru un copil crescut în Nigeria – de exemplu, Kamala, ca icon emblematic pentru wrestling-ul acelor ani, văzut din Occident, era un soi de clișeu de consum care însuma Africa generică și monstruoasă, pe când, văzut în sens invers, el reprezenta ceva relativ detestabil. (Pentru cine e atent, o confirmă reacțiile celor doi copii la începutul filmului.) În orice caz, acești eroi ai copilăriei lăsați la vedere și folosiți ca puncte comune de referință se potrivesc ca o mănușă pentru mesajul mai profund din My Father’s Shadow: parcurgem mai întâi istoria fără s-o vedem cu adevărat, cu inocență, iar de-abia când o reconstituim, după o vreme, îi vedem contururile nostalgice și înspăimântătoare.
Radu Toderici e critic de film și cercetător. E interesat în ultima vreme mai ales de istoria cinemaului românesc în perioada socialistă. Scrie critică de film și eseuri pentru revista literară Steaua, la care e și redactor. Predă la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Crede că o viață bună include în rețeta ei o doză de un film și jumătate pe zi.
