Dintre regizorii din panteonul cinemaului spaniol, Carlos Saura (care a murit în iarna acestui an la vârsta de 91 de ani, cu scurt timp înainte de Berlinală) este printre cei mai prolifici, dar și printre cei mai premiați. De-a lungul unei cariere de aproape șapte decenii, Saura a adunat trofee la festivalurile de vârf ale Europei (îndeosebi, la Cannes și Berlin), dar și multiple nominalizări la Oscaruri, în categoria dedicată filmului străin, contribuind decisiv la transformarea cinemaului iberic dintr-unul izolat, creat în condiții extrem de potrivnice (nu atât economice, cât mai ales politice, sub dictatura lui Francisco Franco) într-unul dintre cele mai cunoscute de pe glob. Deși opera sa de ficțiune rămâne cea mai cunoscută parte a filmografiei sale (Cria Cuervos, Peppermint Frappe, trilogia Flamenco…), Saura și-a început cariera, ca atâția alții, în nonficțiune: cu o trilogie de scurtmetraje regizate la finalul anilor cincizeci/'50; el revine la acest format după trei decenii, cu lungmetrajul Sevilanas (1992), și va regiza încă 11 documentare, de diverse lungimi, până la finalul vieții sale – majoritatea dintre acestea concentrându-se pe subiecte din sfera artelor (muzică, arhitectură, pictură ș.a.m.d.).

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.