Debutul în lungmetraj al tânărului cineast Sebastian Mihăilescu a fost unul îndelung anticipat în industria de film românească. Scurtmetrajul său Apartament interbelic, în zona superbă, ultra-centrală (2016), care a făcut parte din prestigioasa competiție Pardi di Domani a Festivalului de Film de la Locarno, a făcut vâlvă în cercurile locale, fiind o adaptare în venă NCR-istă a unei povestiri de Raymond Carver. În acest context, Pentru mine tu ești Ceaușescu este o surpriză, deși putem intui în acesta o preocupare (critică și reflexivă) față de mijloacele ficțiunii și ale imaginii în mișcare care se revendică atât de la Cristi Puiu, pe care Mihăilescu îl numea în 2016 ca fiind un soi de mentor, cât și de la Radu Jude. O combinație care, pe hârtie, sună extrem de improbabil, dar care, în practică, transpare sub forma unui hibrid non-ficțional care mizează puternic pe mijloace performative pentru a chestiona modul în care istoria devine ficțiune, devine interpretare (atât în sens retoric cât și performativ). Desigur, se face cu ochiul (explicit, într-o intervenție a regizorului însuși) și către Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), de Andrei Ujică. O trimitere pe care o putem citi și drept cheie a poziționării estetice și formale adoptate de Mihăilescu, drept aparentă contrapondere – dat fiind că acesta este un film care împrumută atât din teritoriul docu-ficțiunii cât și din documentarul participativ – dar care, în esență, transmite aceeași senzație: că nu este niciodată clar unde anume încetează realitatea și începe ficțiunea, dar și vice-versa.

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.