Nu știu sincer dacă am aparatul critic să analizez în detaliu Pădurea de molizi a lui Tudor Giurgiu, la fel cum nu sunt sigur că Giurgiu avea vocabularul cinematografic să-l facă. Dar lui i-a ieșit așa că sper să-mi iasă și mie. Aproape sigur nu are niciunul dintre noi nuanțarea ideologică necesară analizei detașate a evenimentelor de la Fântâna Albă, lucru care se vede în filmul lui Giurgiu și în reacția mea la el spre final. Ce are însă cu siguranță Tudor Giurgiu e tupeul și (sincer) talentul de producător necesar ca să se joace de-a Hoții și (Agnes) Vardiștii cu unul dintre momentele cu adevărat dureroase ale istoriei secolului XX. Pentru că, în definitiv, asta face arta față în față cu realitatea crudă. Schimbă detalii ca să schimbe perspective. Remixează, colează, ne oferă unghiuri noi asupra evenimentelor, modulate artistic sau ideologic de la distanța unui plan ficțional. Pe parcurs revizuiește destule detalii pe ici pe colo și anume prin părțile esențiale cât să putem privi cu intenționalitate un moment istoric.

Dragoș Costache

+ posts

[:ro]Absolvent de științe politice cu ascendent în sociologie. Scrie, citește și se uită la filme și seriale. Uneori scrie despre cum citește și se uită la filme și seriale.[:]

This author does not have any more posts.