Ciripitul păsărilor, licuricii nocturni și florile care își deschid petalele sunt parte din celula acestui film portughez docu-ficțional, în vâna realismului magic al lui Raúl Ruiz; debutul Catarinei Vasconcelos e poate unul dintre cele mai notabile experimente estetice ale ultimilor ani. E o poveste despre maternitate și mitologie cu originea în Moby Dick, un muzeu al amintirilor și al ficțiunilor personale – care degajă un parfum mângâios de portocală și zambile. Filmul urmărește patru generații, dar pune lupa pe una singură; în ciuda formei libere a filmului, care apelează la polifonii sau artificii livrești, firul temporal se întinde cronologic pornind de la Henrique, bunicul Catarinei, un marinar ahabian, plecat de-acasă să traverseze mările învolburate, și Beatriz, bunica, muza lui terestră, cea cu rădăcinile în pereții casei, unde crește șase copii și ține câteodată în mână o corabie miniaturală de astâmpărat dorul. E o iubire poetizată de distanță, Henrique nu și-a văzut copiii crescând, iar singurele lui amintiri făcute să reziste sunt fotografii de familie. Nu e de mirare că asociază figura lui Beatriz cu o pictură ce înfățișează o femeie lăuză, alături de copilul nou-născut.

Georgiana Mușat

+ posts

Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.

This author does not have any more posts.