Nomadland, marele favorit al Oscarurilor de anul ăsta, e un film malickian despre traiul simplității cu natura, apropiat în sensul ăsta de Days of Heaven (1978) sau Badlands (1973). Chloé Zhao fabrică o docu-ficțiune bazată pe volumul non-ficțional scris de Jessica Bruder, Surviving America in the Twenty-First Century, despre nomazi de vârsta a treia. Adaosul ar fi două personaje ficționale, care au un parcurs inspirat de poveștile din cartea lui Bruder (Fern, jucată de Frances McDormand, și Dave, jucat de David Strathairn), cărora li se alătură mai multe figuri centrale din carte, nomazi reali (Linda May, Charlene Swankie, Bob Wells etc). Amestecul docu-ficțional, cu care Zhao jonglează și în filmele sale precedente, The Rider (2017) și Songs My Brothers Taught Me (2015), câteodată fidelizează realitatea, alteori o denaturează în scop dramatic. De pildă, în film, Swankie pleacă într-o călătorie spirituală solo cu rulota după ce primește un diagnostic fatal, de unde nu se mai întoarce, lucru care nu-i valabil în viața reală. E ceva haiducesc în idealul de a fugi în lume la vânătoare de peisaje, dar lucrurile sunt mai bogate de-atât: majoritatea oamenilor fug de traume personale sau de năluca propriului eșec în societatea capitalistă. Fern, protagonista, e o lupoaică solitară rămasă fără locuință după ce recesiunea a ras până și codul poștal al micii comunități suburbane în care locuia, iar soțul ei a murit de cancer. McDormand e atât de discretă încât pare efectiv un vehicul prin care vocile marginalilor se pot auzi – e un fel de diminuare a subiectului în favoarea mediului înconjurător. 

Georgiana Mușat

+ posts

Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.

This author does not have any more posts.