Primul sezon al mini-seriei The Great, noua comedie Hulu produsă și scrisă de Tony McNamara, co-scenaristul The Favourite / Favorita (r. Yorgos Lanthimos, 2018) o are ca protagonistă pe Elle Fanning în rolul Ecaterinei a II-a, cea mai longevivă împărăteasă a Rusiei. Fascinația pentru Ecaterina cea Mare nu e nouă, începând cu interpretarea iconică a lui Marlene Dietrich în Împărăteasa Roșie (r. Josef von Sternberg, 1934) și terminând cu mai recenta producție HBO, Catherine the Great (2019), cu Helen Mirren în rolul suveranei experimentate. Spre deosebire de cea din urmă, McNamara se concentrează pe transformarea Ecaterinei dintr-o naivă prințesă de origine germană, o intrusă în dinastia Romanovilor, în cea care avea să orchestreze o lovitură de stat pentru a-și elimina soțul de la putere și a conduce Imperiul Rus către modernizare.

Serialul debutează cu sosirea la curte a lui Catherine, o tânără erudită cu o viziune nerealistă asupra armoniei matrimoniale. Iese în evidență o scenă reminiscientă din comediile romantice în care o Catherine însuflețită susține o tiradă ingenuă despre noaptea nunții. Camera se fixează asupra tinerei așezate în capul patului și se apropie lent cu un prim plan de fața îmbujorată de nerăbdare a acesteia, evocând euforia postcoitală. Însă discrepanța dintre realitate și așteptări o va forța să se maturizeze cu repeziciune, căci tânărul împărat Peter întrunește toate defectele unui adevărat despot. Dacă la început Elle Fanning nu pare decât să re-interpreteze rolul Aurorei din Maleficent (r. Robert Stromberg, 2014), această Frumoasa Adormită închisă într-o colivie de aur în saloanele Rusiei imperiale suferă o transformare semnificativă care o va determina să-și reevalueze idealurile și obiectivele vieții la curte. Aliații recrutați sunt dintre cei mai diverși, de la servitoarea Marial (Phoebe Fox), ex damă de curte decăzută din funcție, și Leo, amantul supradotat (Sebastian de Souza, interpretul lui Alfonso de Aragon în The Borgias), până la Orlo (Sacha Dhawan), consilierul – șoarece de bibliotecă.

Nu lipsesc stereotipurile culturale, de la consumul de vodka de la primele ore ale dimineții, influența bisericii în treburile statului, ursul brun (mascota Uniunii Sovietice la Jocurile Olimpice din 1980 și simbolul Imperiului Rus în multiple caricaturi de-a lungul istoriei) și conducători îmbălsămați (o referință la practica de conservare a mumiei lui Lenin sau la venerarea relicvelor ortodoxe). Dacă în realitate Ecaterina cea Mare a ajuns la putere după 17 ani de la căsătorie, în The Great tânăra prințesă uneltește împotriva consortului la scurt timp de la instalarea sa în apartamentele regale. 

Inacuratețea istorică (subtitlul mini-seriei este “o poveste ocazional adevărată”) justifică accentul pe procesul de coming-of-age al lui Catherine în viitorul lider progresist al Imperiului Rus. Similar precedentei producții HBO, aceasta se confruntă cu sexismul specific vremii, întâmpinând mari dificultăți de ordin ideologic în întreprinderea sa de educare a femeilor, fiind redusă la tăcere în public. Planurile sale de emancipare a societății rusești vin în contradicție cu preceptele creștine care subminează puterea feminină și o reduc la funcția reproductivă. Ironic, le propune damelor de onoare de la curte o dezbatere pe tema contractului social popularizat de Jean-Jacques Rousseau, însă aceste eforturi sunt primite cu reticență.

Imaginea semnată de John Brawley, Maja Zamojda și Anette Haellmigk favorizează coridoarele lungi și iluminarea naturală care pune în valoare pastelurile brocarturilor și paloarea aristocratică a tenurilor. Lipsa de fidelitate istorică se traduce atât prin adoptarea limbajului modern și colocvial, cât și în materie de scenografie și costume. The Great livrează cu privire la decoruri somptuoase și corsete sufocante, însă puține elemente indică apartenența slavonă, aparte de straiele ortodoxe monahale. De remarcat este indiferența cu care protagonista tratează vestimentația în contrast cu Peter, care este cel care primește complimente pentru purtarea fustelor. În fond, serialul nici nu e despre asta, ci despre dezvoltarea unei femei puternice într-un cadru care rezultă ofertant vizual, dar secundar.

Interpretat de Nicholas Hoult (Harley în The Favourite), Peter este un împărat temperamental și ros de frustrarea că nu se ridică la înălțimea reputației tatălui său, Petru cel Mare. Cu evidente complexe freudiene, (venerația pentru mama sa mumificată este cauza uneia dintre cele mai amuzante scene ale sezonului) țarul poartă adesea perlele mamei sale în ținute flamboiante ce încorporează pantaloni mulați de piele și animal prints. Printre sursele de umor cele mai reușite sunt și inadecvarea socială și hedonismul în goana sa de a obține un atribut măreț pentru posteritate. Mizând pe șoc, aluziile (majoritatea de natură sexuală) și jocurile de cuvinte sunt surse hilare de comic de limbaj, secondate de comicul de situații contrabalansat de dramă (se probează delicatese în prezența unor capete decapitate dezaprobatoare). Abuzul de limbaj licențios se îndepărtează de tonul voit progresist și lipsit de pudoare către o zonă care infantilizează intrigile și conspirațiile. Idealiștii precum Catherine și Orlo au probleme de adaptare la realitatea care nu coincide cu cea livrescă, condamnând exact comportamente pe care împinși de împrejurări ajung să le reproducă.

Deși anacronismul istoric și umorul absurd nu ating culmile parodiilor de Monty Python, The Great mizează pe recunoașterea și ridiculizarea moravurilor de epocă dându-le o întorsătură fresh și eliberatoare. Confruntările dintre damele de companie și Catherine sunt demne de Mean Girls (r. Mark Waters, 2004) și sunt binevenit de familiare. Schimburile de replici savuroase nu compensează însă oportunitățile scenaristice risipite. Provocarea învățării unei limbi noi, adaptarea la o nouă cultură de tip răsăritean sau convertirea la o nouă religie sunt direcții majore neexplorate în construirea unui personaj mai complex.

Dacă legitimitatea lui Peter ca lider este chestionată episod cu episod prin evidențierea defectelor sale; este un strateg militar dezastruos (nu poate interpreta nici măcar o hartă) și un vânător neîndemânatic, validarea lui Catherine este susținută de asimilarea teoriilor marilor gânditori ai vremii precum Descartes, Voltaire sau Diderot. În acest sens, The Great promovează o feministă timpurie într-o vreme în care o realizare a femeilor era „să evite violul pentru încă o zi”, așa cum dealtfel și declară insolita servitoare și confidantă Mariel. Epicurianul împărat îi face cadou un amant care să o înveselească, iar Catherine profită din plin de ocazie pentru a naviga cu abilitate societatea patriarhală de la curte.

În aceeași notă contemporană, distribuția este cât se poate de diversă etnic, detaliu care aportă corectitudine politică de factură actuală. Deși schema imixtiunii prezentului în interpretarea unui trecut difuz nu e nouă (Dickinson), perspectiva anglo-saxonă poate rezulta prea schematică și pop pentru publicul nevorbitor de limba engleză. Cu toate astea, firul conductor al episoadelor rezidă în capacitatea lui Fanning de a trece de la întruparea inocenței la simularea ei pentru a naviga cu subtilitate un mediu ostil, stârnind și niște hohote de râs pe parcurs.

Serialul este disponibil din 15 mai pe platforma de streaming HULU.

Andreea Pătru

Critic de film și programmer, colaborează cu multiple festivaluri de film internaționale. Articolele sale au apărut în publicații precum Senses of Cinema, Kinoscope, Indiewire, Film Comment, Vague Visages și Desistfilm. În spaniolă a scris pentru Caimán Cuadernos de Cine, iar în română colaborează cu revista FILM. Este selecționer și coordonator al festivalului Tenerife Shorts.