Pentru un autor de cinema care a încercat mai toate mănușile narative din arsenalul cineastului modern (și care a propus la rândul lui câteva croieli care, în timp, s-au impus drept clasice), monumentalul Paul Schrader are o semnătură cât se poate de distinctivă. De cele mai multe ori, poveștile sale se țes în jurul unor protagoniști singuratici, nu de puține ori bântuiți de o fantomă a trecutului lor ambiguu, a căror stabilitate este relativă – iar momentul în care acest echilibru fragil cedează coincide, de regulă, cu cel în care zișii protagoniști abandonează lucrul la jurnalele în care, noapte de noapte, își notează cele mai intime și întunecate gânduri. Totodată, întotdeauna este pusă în joc o trimitere către cinemaul lui Robert Bresson, autor față de care  Schrader și-a cultivat adorația încă din tinerețe, când îl alătura pe cineastul francez lui Yasujiro Ozu și Carl Th. Dreyer în studiul său extrem de influent al stilului transcendental în cinema: fie că vorbim de structura narativă împrumutată din Journal d'un curé de campagne (1951) și Un condamné à mort s'est échappé (1957), ori de finalul din Pickpocket (1959), unde dragostea și promisiunea acesteia mântuiește sufletul protagonistului ajuns în închisoare, pe care Schrader l-a replicat deja de 3 ori de-a lungul carierei sale, Bresson este indisolubil de fibra cinemaului americanului.

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.