Mame paralele – Melodramă și catharsis

1 Aprilie 2022

Mame paralele (Madres paralelas), cel mai recent lungmetraj al lui Pedro Almodóvar, revine asupra mai multor tropi narativi specifici regizorului: maternitatea, relația cu trecutul, secretele și traumele pe care acesta le ascunde, destinul și coincidența. Fără să fie surprinzător în privința subiectelor abordate, Almodóvar ajustează volumul intensităților și trăirilor personajelor câteva niveluri mai jos, adaugă mici reinterpretări peste câteva teme comune din filmografia sa și, ca element inedit, intersectează poveștile personajelor cu istoria mare, anume cu Războiul Civil Spaniol și crimele fasciștilor de la sfârșitul anilor ‘30. 

Janis (Penélope Cruz), o fotografă de succes, cu o viață confortabilă, și Ana (Milena Smit), o tânără încă la început de drum, se cunosc într-un salon de maternitate în care amandouă au ajuns în urma unei sarcini neplanificate. Spre deosebire de Ana, care a rămas însărcinată în urma unui episod traumatizant, pentru Janis venirea unui copil pe lume reprezintă un eveniment fericit și dorit, în ciuda faptului că tatăl copilului, Arturo, un antropolog criminalist pe care protagonista l-a cunoscut cu ocazia unei sesiuni foto, este căsătorit. 

Legătura dintre Janis și Arturo a evoluat rapid de la o simplă ședință foto la o relație ilicită via o promisiune de colaborare între cei doi: mai exact, aceea că Arturo se va implica în deshumarea unui mormânt colectiv anonim în care străbunicul lui Janis a fost îngropat de fasciști în perioada Războiului Civil Spaniol din anii ‘30. 

Referințele la victimele fasciștilor merg până la comentarii ale personajelor despre viața politică contemporană și despre câteva declarații ale fostului șef de cabinet din guvernul spaniol, Mariano Rajoy, cu privire la refuzul statului de a finanța efortul de identificare a osemintelor celor care au fost uciși între 1936 și 1939. În acest context politic, Janis ia în propriile sale mâini datoria de a îi oferi străbunicului ei un loc de veci alături de toate persoanele răposate din familia sa.  

Totuși, misiunea inițială a protagonistei de a face ordine în trecut este pusă între paranteze de nou născuta fiică, Cecilia, fapt care îi precipită viața pe un nou traseu. Împreună cu Ana, fosta ei colegă de salon din maternitate, Janis pornește într-o călătorie de restabilire a unui nou echilibru. Legătura dintre cele două evoluează de la o simplă camaraderie de context la o relație complexă în spatele căreia se ascunde un secret. 

Dacă la nivel de narațiune povestea din Mame paralele rămâne la fel de întortocheată ca în filmele precedente, secretul din relația lui Janis cu Ana este cât se poate de transparent. Adevărul se ițește încă din prima parte a filmului, iar răsturnarea de situație este anticipată în tușe îngroșate. Spre exemplu, când Ana și Janis iau cina împreună, pe masă tronează o sticlă de vin pe care scrie „Viñas del Vero” (care se poate traduce ca „Podgoriile Adevărului”). În laterala biroului de la care protagonista lucrează se vede un panou cu un citat din Virginia Woolf: „si no cuentas tu propia verdad no puedes contar la de los demás” („dacă nu poți spune adevărul despre tine, nu îl poți spune nici despre ceilalți”). Mai mult, după iminenta dezvăluire a secretului, Janis înghite un calmant suspect de asemănător cu pastila roșie din Matrix

Penelope Cruz și Milena Smit in „Mame paralele”(„Madres paralelas”)

Ce contează totuși în film nu este puterea secretului de a dinamita o relație sau de a o schimba radical, ci, mai degrabă, felul în care protagonista interiorizează în văzul spectatorului o transformare emoțională cauzată de acesta și modul reținut în care gestionează bagajul maternității. Cu excepția unui singur moment, viața lui Janis de pe ecran se desfășoară fără exploziile exuberate și expresiile excesive specifice filmelor lui Almodóvar. Referitor acest aspect, Penélope Cruz menționează într-un interviu că Almodóvar a lucrat la acest lungmetraj în jurul climaxurilor emoționale și că a păstrat în montajul final doar momentele care încadrează un apogeu afectiv pentru personaje. Totuși, stilistic rămân culorile intense și roșul aprins, lucru care indică același tumult interior (de data asta conținut pe dinăuntru). 

O altă particularitate care continuă această tendință de domolire a excesului ține de relația personajelor cu trecutul și reprezintă o tradiție relativ recentă în filmografia regizorului (de remarcat inclusiv în Durere și glorie – 2019). Mai exact, comparativ cu multe alte filme ale lui Almodóvar, în Mame paralele trecutul nu dă năvală peste personaje cu scopul de a le bulversa, ci vine să le aline și să le pună în ordine prezentul. În mod concret, misiunea lui Janis de a găsi și de a reînhuma osemintele străbunicului său este o încercare de conciliere cu istoria familiei și cu un episod dureros din istoria țării. Mai mult, imposibilitatea protagonistei de a păstra un secret în relația ei cu Ana și de a fi complice la ticluirea unei adevărate drame viitoare (în filmele lui Almodóvar toate secretele există pentru a fi dezvăluite într-un final) reprezintă o confirmare a intenției sale de a construi în prezent un trecut mai onest și mai transparent pentru posteritate.

De-a lungul filmului, regizorul evidențiază tema dublei maternități din titlu printr-o iconografie feminină/feministă amplă: de la banalele imagini cu obiecte vestimentare pe care protagonista le fotografiază (pantofi stiletto roșii Yves Saint Laurent sau rujuri Lancôme de aceeași culoare) la picturi de Julio Romero de Torres – „La primavera” – sau fotografii realizate de Irving Penn – „Nubile young beauty of Diamaré”. Mai mult, într-una dintre secvențe, Janis poartă un tricou alb cu mesajul  „We Should All Be Feminists” (referință la eseul scris de Chimamanda Ngozi Adichie, autoare intrată în cultura populară mainstream prin colaborarea cu Beyoncé, care a inclus în melodia „Flawless” extrase din înregistrări cu scriitoarea). 

Deși nu are nici verva, nici energia inovatoare a unor lungmetraje precum Femei în pragul unei crize de nervi (1988), Totul despre mama mea (1999) sau mai recentul Pielea în care trăiesc (2011), Mame paralele ar putea fi unul dintre acele filme de cotitură care marchează o schimbare de abordare în filmografia lui Almodóvar.



Andrei Luca a studiat Comunicare Audiovizuală. A scris cronici și eseuri de cinema în publicații precum Scena9, Film Menu, Observator Cultural sau Sub25 și a co-organizat seriile de proiecții Cineclub Queer.