John Schlesinger (Darling, Midnight Cowboy) n-a fost niciodată un autor à la française: prea transparent, prea neimplicat și tern în trecerile dinspre individual (dramele intimiste) spre colectiv (injustiția socială) și viceversa – am enumerat aici doar câteva dintre proastele bune lecții ale kitchen sink-ului britanic, curent pe care Schlesinger l-a încurajat totuși, prin contribuții semnificative, să îmbrățișeze noile realități ale tinerimii middle class de metropolă: branșat, yéyé, niciodată lipsit de vicii, fasoane și plictis. Însă pe moment nu-mi vine în minte alt titlu aparținând cinemaului britanic, pe lângă efortul său regizoral din 1971, Sunday Bloody Sunday, care să evoce sclipirile filmelor torturate, sentimentaloide, consumate de dragul absolutului în dragoste, la care francezii excelau cam prin aceeași perioadă. Sigur, comparat cu intensitățile afective de peste Canalul Mânecii, Sunday Bloody Sunday va părea fără doar și poate clinic, animat – sau, mai degrabă, stins – de un ton neutru și profan, numai bun pentru a lega de pământ necazurile plutitoare ale inimii. Iar termenul britanic „affair”, cu toată conotația sa prozaică, parcă n-a fost nicicând mai potrivit ca-n cazul acestui individ împărțit între două relații – una, cu o femeie cu capul pe umeri; cealaltă, cu un doctor respectabil – pe care le negociază abil și flegmatic, fără teamă că și-ar putea lăsa pielea pe undeva.

Victor Morozov

+ posts

Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.

This author does not have any more posts.