În 1977, un proaspăt absolvent al prestigioasei UCLA filmează cartierul ghetoizat Watts din Los Angeles, acolo unde locuiește o importantă comunitate de afro-americani. Filmul e rar proiectat – e un film „studențesc” de final de studii – și durează câțiva ani până să fie văzut. Însă, odată văzut cum trebuie, se transformă într-un clasic inconturnabil al black cinema, citat și răscitat pentru observația pătrunzătoare și adesea poetică a unei lumi nevăzute și pentru furia legitimă pe care o picură între două cadre. „Un portret al unei familii și al cartierului în care locuiește a devenit o cronică despre rezistența și eroismul afro-americanilor”, remarca Thom Andersen în magistralul său film-eseu Los Angeles Plays Itself (2003), în care se amuză să pună sub lupă reprezentările deloc flatante ale L.A.-ului în filme. Deloc întâmplător, după ce trece prin foc și sabie mai tot maldărul de peliculă cheltuit pe străzile metropolei, documentarul lui Andersen se încheie cu un segment dedicat mișcării L.A. Rebellion, pe post de contra-exemplu fericit în care respectul pentru geografia intimă a orașului se conjugă cu o practică transgresivă a cinemaului.

Victor Morozov

+ posts

Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.

This author does not have any more posts.