Deşi îşi trădează fără ruşine intenţiile de a capitaliza succesul uriaş şi neaşteptat al primei părţi, „Joker: Folie à Deux” (2024), realizat tot de Todd Phillips şi proiectat în competiţie la Festivalul de la Veneţia, se susţine şi ca film de sine stătător, un nou studiu asupra nebuniei.

Pentru un blockbuster făcut sub presiunea celebrităţii primei sale părţi şi a noilor aşteptări uriaşe, Joker: Folie à Deux este un film surprinzător de graţios în mişcări. Discursul pe care îl propune despre acceptarea de sine cu toate părţile noastre întunecate şi graniţa permisivă dintre normalitate şi nebunie într-o lume decăzută (reprezentată de Gotham City) aspiră să fie impunător şi definitiv. 

În acest sens, filmul, cu imaginea sa grandioasă (şi mai mereu întunecoasă), numele din distribuţie (Joaquin Phoenix şi Lady Gaga) şi jocul actoricesc aproape expresionist, se vrea luat foarte în serios, ca o operă abisală, lansată cu gândul de a marca, la rândul său, istoria cinematografiei. 

Însă pentru un film care se întâmplă aproape exclusiv în închisoare şi într-o sală de tribunal, limite impuse practic acestei continuări de ce se întâmplă în prima parte (Arthur Fleck/ Joker este prins după crimele comise), Joker: Folie à Deux e uimitor de dinamic.

Şi asta pentru că Todd Phillips apelează la fantezie – aici îşi face apariţia personajul lui Lady Gaga, care îl transformă pe Arthur Fleck într-un îndrăgostit visător şi cu care plonjează într-o reverie în care totul e posibil – devine partenera lui Joker în iluziile sale, pe care chiar i le întreţine.

Joker: Folie à Deux îşi schimbă în permanenţă înfăţişarea – după un prolog animat, structura e de prison movie, iar aici Todd Phillips se ţine fidel de elementele genului: de la atmosfera de pe culoare, din celule şi din curtea închisorii, la gardieni redaţi în tuşe groase şi la deţinuţi cu diverse ciudăţenii. 

La fel ca starea schimbătoare a lui Arthur Fleck, filmul ne invită apoi într-un love story clasic,  care se amestecă imediat cu un musical, cu destule momente bune de coregrafie (inclusiv o tentativă de evadare pe ritmuri de dans a perechii de îndrăgostiţi), care asigură nota pregnantă de originalitate acestui film atipic. 

Şi dacă toate acestea nu erau de ajuns, filmul îşi pune o nouă mască, pe măsură ce Joker însuşi începe să preia din nou controlul asupra Arthur Fleck: devine în paralel şi o courtroom drama, transformată treptat în sală de spectacol de celebrul criminal neînţeles (care oferă publicului ceea ce aştepta să vadă).

Deşi se simte sforţarea de a mai oferi ceva original de la un personaj iconic ce părea să se fi epuizat odată cu răbufnirile de violenţă şi nebunie din prima parte, Joker: Folie à Deux e inventiv ca spectacol cinematografic pur, în care diverse tradiţii ale cinematografiei şi culturii pop americane sunt adaptate la sensibiltăţile prezentului.

Ionuț Mareș

Jurnalist şi critic de film. Colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. La Films in Frame realizează preponderent interviuri cu cineaşti tineri sau consacraţi.