Speranța moare ultima. Iată una dintre mantrele cinemaului – mantră a poveștilor sale, mai ales în filmele epocii de aur a Hollywood-ului, mantră a celor care, în ciuda deznădejdii pe care-o poate provoca privirea de ansamblu, continuă să spere că arta va triumfa în fața detritusului comercial, iar că triumful va fi cel al umanismului și nu cel al cinismului. Or, miracolul s-a petrecut în acest an, în competiția de la Cannes, unde, în anul filmelor-mamut, finlandezul Aki Kaurismäki a venit cu un film mic (optzeci de minute), discret, însă mai plin de viață decât vasta majoritate a celor din acest an – și care a fost recompensat cu Marele Premiu al Juriului.

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.