O senzație de morbid și absurd e un indicator bun că ai pășit în perimetrul cinematic al lui Denis Villeneuve. De la Maelström (2000) narat din perspectiva unui pește pe moarte, la scurtmetrajul Next Floor (2008) despre un ospăț gourmet care devine treptat o experiență a lăcomiei și abjectului, la drama polițistă Polytechnique (2009) ce are ca punct de pornire masacrul din Montreal (1989) sau melodrama de familie Incendies (2010) ce servește ca fundal pentru ficționalizarea atmosferei violente a Orientului Mijlociu, regizorul canadian art-house convertit între timp la sistemul de producție hollywoodian aduce și în Dune această amprentă monstruoasă scoțând în relief încărcătura dark a materialului livresc. Regizorul vine cu un mix de influențe care variază de la mitologia greacă la psihologia jungiană, omagiind totodată filme canonice ca Triumph of the Will (1935, Leni Riefenstahl) sau Lawrence of Arabia (1962, David Lean), despre care Villeneuve a declarat că ar fi jucat un rol esențial în formarea sa. 

Ramona Aristide

+ posts

Critic de film. A absolvit masteratul de Filmologie la UNATC. Moderează, scrie și uneori jurizează.

This author does not have any more posts.