Vrum vrum scârț – Cursa și Obstacolele
Cred că e important să zic din start că noul film cu vrum vrum scârț, Cursa, nu e un film rău. Nu e cu siguranță nici o capodoperă a artei cinematografice iar dialogul, în mod special, se bate cu abecedarul și iese remiză. Ce e cert e că, de departe, indiferent de defectele sale, Cursa e cel mai profi film de public din ultimii ani, peste tot ce a produs Vidra sau „școala ardeleană” Mircea Bravo, inclusiv peste „evenimente” (ratate din punctul meu de vedere) ca Teambuilding sau Miami Bici. Cursa are părțile sale cringe, dar e o producție românească cu mașini, pentru popor, demnă să stea alături de Accident, poate chiar și de Furia lui Muntean.
Prima jumătate din Cursa e un film bun de acțiune. Povestea e una atât de simplă că ai zice c-ai mai văzut-o odată. Și ai mai văzut-o, se cheamă Need for Speed (2014) cu Aaron Paul și Dominic Cooper. Andrei (Denis Hanganu) e un mecanic sufletist cu falcă de oțel și bemveu. Tunează mașini pentru bogătani și are un frate enervant, genial și prăjit pe TikTok, Petru (Aris Negoiță, în debutul său pe marile ecrane), dar și un asociat cam fraier David (Ștefan Iancu care cred că o să joace adolescenți sau tinerei și la 75 de ani). Tatăl lui Andrei și Petru e sugerat că ar fi Pavlu, ceea ce explică de ce Hanganu face pe Relache jumătate din film. În orice caz, Andrei e om serios, nu vrea să facă curse, deși e talentat, aflăm de la început, de la Ivașcu (care apare bref în film în rol de client bănos) care „n-a mai văzut mecanici care să conducă așa”. Printr-o serie de provocări și nebunii, Andrei ajunge dușman în dragoste și curse cu Mario, jucat de co-producătorul, actorul, legenda cafenelelor din Dorobanți, Miami și LA, Codin Maticiuc. Mario e băiat de bani gata cu mașini de milioane, dar degeaba, Andrei îl face cu bemveu’ într-o cursă impromptu. Motive cu cârca pentru o rivalitate ca-n filme. Nu mai zic că actuala lui Mario e fosta lui Andrei (sau pe-acolo, e ușor neclar). Băieții se trag cu mașinile prin București și Andrei ajunge viral cu Tiktok-ul lui Petru, dar nu-i pasă pentru că „Nici unul din ăștia care caută faima online nu e normal cu capul”. Aviz amatorilor.
De aici ne intră în cadru Andi Vasluianu. Dinu e un afacerist cu service de tuning șmecher și dovada clară că Andi Vasluianu a intrat în epoca sa de argint, în sensul de tătic silver fox. Cu ochelari de investitor și vrăjeală de pitching session, Dinu îl convinge pe Andrei să concureze pentru service-ul lui, ca să facă bani pentru a-l trimite pe frățiorul Petru la facultatea de genii în devenire. N-o să vă mai dau spoilere, că scopul până la urmă e să vedeți filmul și nu să-l povestesc eu, dar filmul urmează pas cu pas un scenariu hollywoodian. Eroul nostru se antrenează într-un montage, merge pe Transfăgărășan și se apucă de curse. Apare impromptu Cleo (Cristina Ștefania Codreanu) ca pereche pentru Andrei și-un mare eveniment de curse ilegale, High Stakes la care aspiră eroii noștri și dușmanul Mario.
Nu știu dacă urmăriți evoluția cinemaului de public din România, dar nu-s vremuri bune. După succesul Teambuilding, timida piață românească a cinemaului de consum a prins curaj și ne-a oferit un platouaș divers de filme. Comedii neamuzante, filme cu influenceri, un fel de musical cu manele, și așa mai departe, toate cu adierea tandră a caselor de pariuri dându-le târcoale. Recent, piața a început să se profesionalizeze (cazul Vidra cu Situationship, care măcar arată a comedie romantică) sau să se întoarcă la rădăcinile umorului (cazul Bravo films unde, în Vecina, a fost transferat Bob Rădulescu să comită rasism de cea mai joasă speță). Problema e că o piață are nevoie de cumpărători și lumea nu prea mai „cumpără”. Că o fi de la inflație, sau că s-o fi săturat de filme mediocre, ideea e că încrederea în filmul de consum nu e grozavă, lucru care se vede cel mai bine anul ăsta la spectatorii Situationship: 86.000, un scor catastrofal după cinci săptămâni. În această degringoladă încearcă să-și facă loc cu coatele Cursa, un film de acțiune cu cascadorii, mașini răsturnate și bani investiți. Obstacolul care trebuie evitat e falimentul. Va reuși Cursa să mobilizeze un public adormit ca să vadă ceva spectaculos made in Romania?
Vom ști destul de rapid, pentru că șansa Cursei e promovarea agresivă, mai ales prin terți. Influencer marketing și word of mouth cred că se zice pe marketeză. La premiera de gală, Sali Levent (care joacă și el un personaj ușor caricatural dar măcar aduce puțin umor într-un film plin de încruntări și măsele scrâșnite) tot zicea, mai în glumă, mai în serios „Să posteze odată Smiley, să vină copiii la film!”. Smiley s-a conformat. Pot să atest asta pentru că era la două scaune de mine. A stat jumătate din film cu degetele în urechi, pentru că sonorul era mult prea tare și omul lucrează cu gura și urechile. În orice caz, genul ăsta de susțineri, fie că vorbim și de un articol vag apreciativ în Films in Frame, ajută. Și cred că filmul nu doar că are nevoie de ajutorul ăsta, dar îl și merită.
Când marșezi pe vedete, problema e că poți marșa un picuț cam mult. Și ajungem la următorul obstacol care trebuie depășit, anume omniprezența lui Andy Popescu. Acuma înțeleg că Andy Popescu e ceva antreprenor-investitor-vlogger auto super cunoscut prin bula asta de mașiniști. Eu tot ce știu de el și, credeți-mă, nu știu de ce sau de unde știu, e că are sau a avut o fermă de struți. Dar, fraților, e prezentat mister Popescu de parcă e Donald Trump, Ayrton Senna și Bafometos Androginul trei în unu, acest om din umbră care cunoaște lumea curselor ilegale și organizează marele eveniment. Doar că nu se potrivește pe rol, nu e nici actor și Cursa vrea să fie film, nu Romina VTM.
Cel mai mare obstacol e însă dialogul, în special în interacțiunile dintre erou și interesul romantic. Hanganu e bun de rol din ăsta de stoic supărat, care mestecă nisip și scuipă sticlă. Ștefania Codreanu cred că ar fi mers mai bine într-o comedie cu influenceri. Nu doar că nu există foarte multă carismă între cei doi, dar Ștefania e surclasată pe ecran de intensitatea lui Hanganu, la care se adaugă dialogul deficitar. Asta duce la schimburi de replici de tipul:
„Ea: E complicat…
El: Cât de complicat poa’ sa fie?
Ea: Cât de bou poa’ sa fie?
El: Nu știu. E domeniul tău.
Ea: Foarte bou!”
Și problema nu e Ștefania, ci scenariul. Eu înțeleg c-ai mutat-o disciplinar pe Lia Bugnar de la Clanul să peticească scenariul și că e un film de băiețeală unde dialogul nu prea contează cât vrum vrum scârț, dar cam spulberă tensiunea replici ca „N-am putut să te urăsc. Mi-am focusat toată ura pe Dumnezeu.” Sau „Îl Omor! /Nu mai omoară nimeni pe nimeni, ce naiba, îl omori la High Stakes!” Apropo de High Stakes, șoferii străini cu care concurează ai noștri nu doar că sunt caricaturi, dar sunt caricaturi la nivel de Benny Hill sau de Mike Tyson’s Punch Out! Pe rus îl cheamă Igor, pe spanioloaică Guapa, pe irlandez O’Hara etc. Sunt acolo de culoare, înțeleg, ca să aibă cine să lovească mașinile, dar mai bine nu ne prezinți șoferii, decât să ne prezinți personaje de anime, și nici măcar unul din alea bune.
Poți ignora problemele de scenariu pentru că filmul are o logică. Mă repet deja, dar tehnic – ca sunet, imagine, montaj, drăcii cu drone – filmul e probabil cel mai bun film de public făcut în România de multă vreme. Unde avem salturi de timp sunt logice și nu se simt ca artificii de construcție, cascadoriile sunt credibile și spectaculoase, schemele cu mașina sunt șmecherie, până și limbajul tehnic e credibil dacă habar n-ai ce dracu e un „Y-pipe de titan” dar știi ce e un „ursuleț”. Pe Vasluianu îl crezi când zice că a inventat el sfântul graal al mașinilor, are față de inventator, iar Maticiuc are față de băiat de bani gata, de zici că-i făcut pentru rolul ăsta. Filmul e lustruit, făcut țiplă, mai ales în prima parte, în a doua văzându-se un pic și aracetul românesc cu care e lipit. Dar e important că îți dă un sentiment de profesionalism într-o piață în care totul se face pe brânci și asta se vede pe ecran. Zic „sentiment de” pentru că profesionalismul era să omoare un cascador din motive de băiețeală, dar asta nu se vede pe ecran. Până și Codin Maticiuc, antagonistul nostru principal iese bine din film: e bagabont, dă glume cu mașini electrice, dar are onoare și știe să piardă cu grație. Avem Dominic Toretto acasă, dar e ok pentru că până acum aveam Bromania. Sincer, dacă e să zic un lucru controversat aici, e că Maticiuc poate să-și zică actor (pe bune) după filmul ăsta, nu mai e doar un băiat cu bani și aspirații.
Sau hai, să zic două. Mergeți să vedeți Cursa. Sigur, e un film derivativ, inegal, cu probleme de dialog, care nu trece testul Bechdel și alunecă uneori în caricatură, dar din ce s-a mai lansat anul ăsta, e în pole position. E competent și destul de distractiv.
Dragoș Costache
Absolvent de științe politice cu ascendent în sociologie. Scrie, citește și se uită la filme și seriale. Uneori scrie despre cum citește și se uită la filme și seriale.
Nume film
Cursa
Regizor/ Scenarist
Anghel Damian, Millo Simulov
Actori
Cristina Stefania Codreanu, Codin Maticiuc, Denis Hanganu
Țară de producție
România
An
2025
Distribuit de
Vertical Entertainment
Dragoș Costache
[:ro]Absolvent de științe politice cu ascendent în sociologie. Scrie, citește și se uită la filme și seriale. Uneori scrie despre cum citește și se uită la filme și seriale.[:]
