„România sălbatică”. Spectaculos, dar inofensiv

1 Octombrie 2021

Ca şi România neîmblânzită (2019, r. Tom Barton-Humphreys), un alt documentar despre natura din ţara noastră, România sălbatică (2021), de Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache, vine în întâmpinarea acelei părţi a publicului care spune că vrea să vadă „frumuseţile patriei” pe marele ecran, sub pretextul că, în rest, filmul românesc ar arăta numai ce e „urât”.

Şi ce poate fi mai înălţător, dacă nu să admirăm grandoarea diversităţii geografice a României, de la Delta Dunării la Munţii Carpaţi, şi spectaculozitatea păsărilor şi a animalelor sălbatice filmate în habitatul lor? Cu atât mai mult cu cât performanţa tehnică tot mai mare a echipamentelor de filmare permite perspective inedite, imposibile până acum. 

Spre deosebire de România neîmblânzită, comentariul din voice-over de la România sălbatică (citit de actorul Adrian Titieni) e mai curăţat de truisme şi de efuziuni patriotarde. Sigur, în esenţă, discursul e din aceeaşi sferă a motivaţionalului generic: Ce ţară minunată e România, aşa că haideţi să îi protejăm natura!

Problema unui astfel de documentar nu e ce ne arată. În fond, ce obiecţii am putea aduce unor imagini, asamblate într-un puzzle de două ore gândit pentru un public de toate vârstele, cu ritualurile a numeroase specii de păsări şi de animale, cum ar fi urşi, vulpi, râşi, lupi, zimbri, mistreţi, capre negre, căprioare şi cerbi şi chiar simpaticele marmote? Sau ce să reproşăm unor imagini uluitoare şi ameţitoare, pe care numai apariţia dronelor le-a făcut posibile, cu creste de munţi, văi sau peşteri? 

Dimpotrivă, până la un punct, ne putem lăsa seduşi de candoarea acestei priviri. E ca şi cum cei doi realizatori ar relua un gest temerar al pionierilor din primele decenii ale istoriei cinemaului: folosesc aparatul de filmat pentru a-i oferi spectatorului şansa să vadă, chiar dacă intermediat, locuri în care cel mai probabil nu ar ajunge. 

Problema e în altă parte: cum sunt folosite aceste imagini şi, mai important, ce omite să arate filmul. 

Senzaţia e că potenţialul cinematografic este sub-exploatat – what you see is what you get. Nu e nimic dincolo de micro-naraţiunile create prin montaj şi prin textul din off în aproape fiecare secvenţă (drăgălăşenia unor pui de vulpe care se joacă, excentricitatea unor comportamente de împerechere la păsări, dramatismul unor lupte între urşi şi cerbi lopătari sau cruzimea unui pui de pasăre răpitoare asupra altui pui din acelaşi cuib). E un anume senzaţionalism în tot acest dispozitiv regizoral, care exclude orice prilej de reflecţie şi care nu e foarte stimulant.

Apoi, în absenţa unui minim fir narativ conducător (oamenii sunt excluşi complet din imagini), altul decât tradiţionala schimbare a anotimpurilor, coerenţa montajului are de suferit, ceea ce face ca filmul să treneze sau să fie repetitiv pe alocuri. Când am crezut că am terminat cu capitolul Delta Dunării şi cu frumoasele ei păsări, revenim acolo, pentru a mai vedea şi pelicanii, după o incursiune prin păduri şi creste de munţi. Şi tot aşa.  

Dar cea mai mare problemă a filmului este că exclude complet contextul social, economic şi politic actual. E ca şi cum aceste locuri ar exista izolat, neinfluenţate de vreo acţiune a omului. Nimic despre defrişările care au pus la pământ păduri întregi. Nimic despre diversele surse de poluare. Nimic despre braconaj. Nimic despre vânătorile organizate pe bani grei. Nimic despre turismul nociv cu bărcile prin Deltă. Nimic despre cauzele pentru care urşii au ajuns să invadeze oraşe în căutare de mâncare. 

Sigur, în apărarea sa se poate invoca ideea că România sălbatică arată tot ce are mai frumos natura ţării tocmai pentru a înţelege şi mai mult nevoia de a apăra minunile sale încă existente. Mi-e teamă însă că această lipsă de conştiinţă, această atitudine de a fi doar „pe pozitiv”, uşor corporatistă, dăunează de fapt scopului. Şi face ca filmul să fie defazat, într-o epocă a activismului ecologic şi a pericolelor uriaşe la adresa mediului.  



Nume film

Regizor/ Scenarist

Țară de producție

An

Distribuit de

Jurnalist şi critic de film, colaborează cu multiple festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. La Films in Frame scrie materialul bi-lunar de marți - Emerging Voices.