“Lebensdorf”. Prudent

13 Februarie 2022

Poate că cea mai bună idee din Lebensdorf (2021), al doilea film al regizorului Valentin Hotea (după Roxanne din 2013), este de a-l pune pe actorul Mimi Brănescu, pe care ne-am obişnuit să îl vedem în apartamentele înghesuite din Noul Cinema Românesc, într-un sat ecologist din Germania.

Nepotrivirea dintre miserupismul şi abulia pe care ştie să le imprime scriitorului posomorât şi în pană de inspiraţie pe care îl interpretează aici şi disciplina şi ordinea din acest loc special şi cu reguli stricte, unde protagonistul vine să îşi revadă o iubită din tinereţe (Ana Covalciuc), are un oarecare efect comic, ţinut tot timpul la foc mic. 

Miza firului narativ gândit de scenariştii Valentin Hotea şi Ileana Muntean este de a scoate din mediul său confortabil acest bărbat bucureştean (stăpân al unei frumoase pisici Maine Coon), aflat în proces de divorţ de soţie (Ioana Flora) şi cam dădăcit de mamă (Victoria Cociaş), şi de a-l arunca într-un spaţiu nou precum un Berlin cosmopolit şi, alternativ, acest eco-village cu toate ciudăţeniile lui.  

Mimi Brănescu joacă inspirat stinghereala de om uşor destabilizat de mediul străin în care a ajuns şi în care se află doar pentru a scăpa o vreme de problemele de acasă, dar mai ales pentru că ar vrea să reia legătura cu această femeie (acum mamă a unui băiat), deşi pretextul oficial e o rezidenţă literară. 

Rezultatul e reuşit doar pe alocuri – mai exact, în câteva momente care ţin de comicul reţinut dat de contrastul dintre două culturi (una mai conservatoare, alta mai libertină) şi de încercarea personajului de a se acomoda în noua comunitate (unde până şi şezutul în pat îl face să pară uşor caraghios). 

În rest, în ciuda premiselor scenaristice ofertante, filmul nu are zvâcul necesar pentru a le transforma în idei de regie care să atragă atenţia şi să rămână în memorie. La fel ca Roxanne, care arăta mai mult a film de televiziune (mediu pe care de altfel Valentin Hotea îl cunoaşte bine, ca realizator de seriale TV în anii 2000), Lebensdorf are o mizanscenă cât se poate de convenţională şi cuminte (decupaj şi dialoguri pur funcţionale, schimbări clasice ale unghiurilor de filmare). 

Ce îl scoate puţin din amorţire sunt cele câteva momente onirice, în care sunt reprezentate coşmaruri ale protagonistului, pornite de la obsesii personale – într-unul din ele, probabil cel mai puţin stângaci, Ioana Flora miaună ca o pisică în vitrina unei galerii de artă din Bucureşti.  

Felul în care e prezentată Germania, ca ţară a libertăţilor sexuale şi a conştiinţei politice şi unde întâlneşti tot felul de personaje presupus excentrice, este simplificator, chiar un clişeu. Ca alibi ar putea fi invocat totuşi faptul că perspectiva este a unui turist, a unui outsider care priveşte cu mirare şi curiozitate societatea în care e nevoit să trăiască temporar.

Filmul redă cu detaşare căderea acestui personaj de la o existenţă stabilă de bărbat middle-class care locuieşte în capitală, la o viaţă nesigură într-o nouă familie şi la o casă precară într-un sat din România, după o trecere prin Germania care se dorea revelatoare. Deşi e la prima mână, ironia funcţionează.

Singurul lucru care mi-a ridicat întrebări a fost imaginea, al cărei autor este Alexandru Solomon, cunoscutul regizor de filme documentare ce şi-a început totuşi cariera ca operator.  Este o imagine rece, aproape brută, ca şi cum ar fi vorba de o filmare de amatori – o alegere surprinzătoare, care conferă o anume asprime unui film, altfel, modest. 



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Jurnalist şi critic de film. Colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. La "Films in Frame" realizează interviuri cu cineaşti tineri sau consacraţi.