André Bazin sau Grația privirii
Înainte să intre pe poarta universității și să se lase mutilat de bisturiul sociologic, filmul era o ocazie, o întâlnire, un prilej de uimire. Era o lume asupra căreia spectatorul n-avea încă nicio putere – nu o putea încetini, opri sau da înapoi, iar pentru a o lua de la capăt nu-i era posibil să recurgă la un DVD Player, ci trebuia să ia din nou calea cinematografului. Printre cei care au pus umărul la a transforma filmele în ceea ce sunt astăzi – obiecte respectabile, demne de studiu, așezate la raionul de artă –, André Bazin trebuie că a fost deopotrivă cel mai neobosit și cel mai inocent. El nu și-a pus problema legitimării cinemaului, ci a țintit din start mai sus (conferindu-i un rol clar întru propășirea umanității) și mai jos (împărtășind pasiunea pentru această formă încă nouă cu oricine, de la cinefil la muncitor, și de la comunist la hollywoodomaniac). Absolut și popular – aceste două intensități se regăsesc mereu în scriitura generoasă a lui Bazin, care și-a făcut o menire nescrisă din a concilia extremele, aducându-le la raison pe calea argumentării răbdătoare.
Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.
