Într-un fel, Noah Baumbach n-a făcut de-a lungul carierei sale decât să dea târcoale propriei biografii, revenind când și când, cu insistență, asupra acestui moment zero reprezentat de divorțul părinților, cândva în anii ‘80. Privit din unghiul ăsta, The Squid and the Whale este efortul regizoral care l-a adus cel mai aproape de o confruntare directă cu propriile amintiri, din moment ce micile detalii care ancorează filmul în timp și spațiu – acțiunea este plasată în anul 1986 în cartierul Park Slope, unde a locuit Baumbach – sunt acolo mai ales ca să facă cu ochiul. O poveste trebuie să fie trăită pentru a putea fi inventată, zicea undeva Godard. Pentru un cineast ca Baumbach, a cărui imaginație se poticnește mai mereu când trebuie să urce panta prea abruptă care l-ar putea scoate din tropii căldicei ai mumblecore-ului– intelectualism subțire, garnisit de referințe, străduțe new-yorkeze tihnite pe care se pot înscrie cele mai teribile tulburări sufletești, o tonalitate ușurică prin care filmul lasă impresia că se simte la fel de bine în vreun festival de artă sau pe Netflix –, ideea lui Godard nici că putea fi mai nimerită.

Victor Morozov

+ posts

Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.

This author does not have any more posts.