Profu’ – Școala altfel
Istoria cinemaului, și mai ales a documentarului, e plină de figuri singulare, de indivizi excepționali, de oameni altfel. Cu toate astea, a împovăra (și a sărăci) din start documentarul Profu’ prin întrebarea „ce e nou în toată povestea asta?” înseamnă a nu privi unde trebuie – căci filmul are candoarea de a se încrede totalmente în personajul său și de a se plasa exclusiv în conul de lumină pe care acesta îl împrăștie în jur, de parcă ar inventa pe loc ceva prețios, nemaizăvut, la care trebuie neapărat să fim părtași. Asta e și bine, și rău. Bine, pentru că un om care primește spațiu de expunere din belșug, văzându-se acompaniat pe termen lung, într-un demers darnic cu timpul, e o veste bună pentru cinema. Rău, pentru că un om neconvențional nu-și va găsi niciodată poziția confortabilă într-un film convențional, care nu face altceva decât să-i atenueze asperitățile și contradicțiile printr-o formă de-atâtea ori pre-mestecată.
Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.
