TIFF 2020. The Painter and the Thief – Fals documentar observațional

11 August 2020

Pictorița și hoțul/The Painter and the Thief, documentarul norvegianului Benjamin Ree și hit la Sundance (distins cu premiul juriului) are mai curând o premisă de ficțiune-tabloid (și, vom vedea, o structură analogă): artista plastică Barbora Kysilkova îl cruță pe hoțul tablourilor sale, Karl Bertil-Nordland, după ce el afirmă cu nonșalanță că lui și celuilalt tâlhar i s-au părut frumoase. Inocența asta nedisimulată a lui, dublată de o personalitate care promite cel puțin excentricitate macho (e burdușit de tatuaje și dosare penale) o fascinează și, pe scurt, își dorește să o picteze, să ajungă la poveștile lui. Sub aparența discrepanței dintre ei (precum și sensibilitatea ei middle class pentru un delincvent cu care n-ar putea să aibă altfel niciun dialog), Ree sondează foarte adânc, căutând să anuleze distanțele – e mitul lui Pygmalion îndreptat spre sine. E limpede, deci, că transferul, urmărit pe parcursul a trei ani, se va produce, și e punctul benefic al filmului – Bertil se va reabilita atât social, cât și în ochii spectatorului, iar Barbora își va dezvălui și ea penumbrele în fața camerei și a lui Bertil. 

Pictorița și Hoțul
Pictorița și Hoțul

Pentru a ajunge aici, Ree apelează în primul rând la un arsenal audiovizual foarte pestriț, cu ambiții de omnisciență: se folosește de footage anterior cu expozițiile Barborei, de imaginile camerelor de supraveghere care înregistrează furtul, de desenele pictoriței care reiterează momentul întâlnirii dintre cei doi (moment înregistrat audio și suprapus cu felul în care ea își amintește întâlnirea de la proces, într-un soi de diaporamă). Omnisciența se prelungește cu mult dincolo de unde poate să ajungă Ree – el înregistrează tot felul de momente care par mai mult sau mai puțin puse în scenă (sau, cel puțin, rejucate pentru cameră), pătrunde în camera din închisoare a lui Bertil, în drumul lui spre dezintoxicare, într-un breaking and entering al Barborei, în lupta ei cu plătirea chiriei șamd. Înregistrând obsesiv orice eveniment important din viețile celor doi, Ree nu lasă vreun moment impresia că îi scapă ceva, că a lăsat vreo secundă camera deoparte – filmul pare complet vacuizat de improvizație sau de senzația de viață care se petrece dincolo de ecran. 

Un astfel de documentar implică de regulă o implicare vizibilă a camerei de filmat – ea e integrată în acțiune, iar vocea regizorului se simte (și uneori se aude), e un transfer care presupune deopotrivă transparentizarea demersului. Un lucru care nu i se poate reproșa lui Touch Me Not, filmul Adinei Pintilie, e tocmai ăsta – că Pintilie simte că trebuie să ofere și ea ceva, că, odată cu personajele sale, ea se dezgolește mai mult sau mai puțin ficțional. Ree, în schimb, nu o face – ci construiește un fals univers în care camera de filmat nu există. The Painter and the Thief nu e însă un documentar observațional – regizorul construiește prin montaj plot point-uri, piste false, flashback-uri și creează suspans – drept dovadă, fără a citi undeva detaliul că filmul e un documentar, orice spectator ar putea rămâne bine mersi cu impresia că a urmărit o ficțiune. Observația e importantă: într-un astfel de film care își dorește să creeze emoție și care se joacă cumva cu percepțiile umane, nu poți lăsa nicicând impresia de făcătură. De exemplu, informația că Barbora l-ar fi căutat pe celălalt hoț al tablourilor și l-ar fi interogat despre incident, iar mai apoi ar fi găsit tabloul cu pricina, e lăsată la urmă, să fie descoperită de spectator odată cu Bertil, ca un mare twist. 

Problema cu o astfel de abordare (care nu ține totuși de etică, documentarul nu mai reprezintă de mult o formă puristă și imuabilă – vezi cine-verite-ul practicat de Pierre Perrault) e că, de la un anumit punct, ea nu mai poate construi emoție, iar un spectator va deveni brusc atent la tot felul de ițe administrative (cum a putut Barbora să intre în casa unui străin, fără ca el să fie acasă, cu o echipă de filmare după ea?) – din punctul ăsta de vedere, marele proiect al lui Benjamin Ree e și o mare nebuloasă. 

 

Pictorița și hoțul/The Painter and the Thief a făcut parte din secțiunea What’s up Doc? a festivalului și poate fi urmărit în continuare pe platforma TIFF Unlimited. 

Georgiana Musat Georgiana Musat
Critic de film și jurnalist, masterandă filmologie la UNATC. Colaborează cu revistele Scena9, Acoperișul de Sticlă, FILM, FILM Menu. La Films in Frame se ocupă de Topurile Lunii - publicate o dată la două săptămâni, miercurea. Când are timp liber, se retrage cu cortul în pădure, unde își imaginează vieți paralele și vulpi zburătoare.