John From (2015), debutul portughezului João Nicolau, e numai bun de văzut în lunile astea de vară bizare, cu planurile lor de vacanță date peste cap și cu neputința de a-ți lărgi orizonturile dincolo de blocul vecin, luni care nu seamănă cu nimic din ce știm. Iată un film pre-pandemie care examinează langoarea estivală într-un cartier rezidențial din Lisabona, pe urmele unor adolescente care n-au altceva de făcut decât să asculte muzică, să meargă din când în când la vreun party de sufragerie și să-și petreacă mare parte din zi tolănite la soare. Nicio ieșire la vreun festival sau la mare, nicio ispravă care să apară pe nepusă masă: Nicolau pare să ia ad litteram ideea “filmului fără subiect”, a “lumii în care nu se întâmplă nimic” – iar siguranța cu care înlănțuie cadrele molcome ale filmului, fără presiunea vreunei pedale de accelerație care imploră să fie apăsată odată și-odată, ne-arată că omul și-a găsit deja o voce a lui. Cu vocea asta imperturbabilă și sigură pe ea, orice evadare și orice escapadă ajung să ceară un efort real din partea personajelor. Nimic mai străin acestui film decât idea de deus ex machina, care să le ofere personajelor, „ca prin minune”, vreun motiv temeinic pentru a se trezi dimineața.

Victor Morozov

+ posts

Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.

This author does not have any more posts.