Delta Bucureștiului – Straturi în timp
Ce au în comun un jaf armat din România anilor ’50 și un teren inundat cu forța de Ceaușescu? Ambele au reverberat în timp, ajungând peste ani subiectele unor documentare lansate aproape simultan: Reconstruction (Irene Lusztig, 2002) și Marele jaf comunist (Alexandru Solomon, 2004) pentru primul, respectiv Acasă (Radu Ciorniciuc, 2020) și Delta Bucureștiului (Eva Pervolovici, 2020) pentru al doilea. Ce vreau să spun cu asta: că nu e obligatoriu, în artă, ca doi creatori să ajungă la concluzii similare, împrumutând căi distincte, aproape în același timp – dar atunci când asta se întâmplă, merită să ne aplecăm cu încă mai mare interes asupra acestui proces. Și că, uneori, unul dintre ei – mai prestigios, mai închegat etc. – sfârșește prin a-i face umbră celuilalt, fără ca acest lucru să fie neapărat just. Iată, de pildă, documentarul Delta Bucureștiului, care încurajează în aparență trasarea unor paralele cu filmul lui Radu Ciorniciuc (uneori, cele două povești ajung să se suprapună, ca atunci când amândouă îi urmăresc pe membrii familiei Enache, ultimii locuitori ai Deltei Văcărești), doar pentru a le nega ulterior, distanțându-se de demersul prevalent în Acasă și cultivând o formă proprie.
Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.
