Dama de cupă. Vertij, vertij

17 Decembrie 2020

Suntem într-o pădure de conifere, iar cadrul începe să se învârtă. Copacii sunt acum cu capul în jos, iar pe fundal se aude o muzică prevestitoare. Așa începe Dama de cupă (Dronningen / Queen of Hearts), filmul regizoarei daneze de origine egipteană May el-Toukhy. Apare apoi în cadru o femeie, interpretată de Trine Dyrholm, care plimbă un câine prin pădure. Încă din acest prim cadru, care parcă strigă către spectator „ce vrea să spună autorul?”, suntem plasați spațial în intimitatea femeii. Vertijul resimțit de spectator, care ni se sugerează deloc subtil, este vertijul ei. În plus, faptul că femeia este văzută din spate și de la distanță impune spectatorului o manieră voaioristică de raportare la evenimentele filmului, care se va păstra și consolida de-a lungul acestuia. 

Tot acest prim cadru fixează Dama de cupă direct în acea categorie de filme de festival care ar putea fi foarte bine concepute de o inteligență artificială cinefilă pusă să realizeze un film nordic. De la lumina rece care îmbăiază impresionantul cadru natural la orchestra de coarde amenințătoare de pe fundal și la distanța sigură, chirurgicală, păstrată față de personaj, Dama de cupă bifează deja câteva din principalele clișee asociate cu cinemaul nordic post-Dogma. Și asta doar din primul cadru. În continuare, femeia iese din pădure și trece pe lângă două fetițe gemene, care se joacă în fața unei case. Femeia le întreabă pe cele două fetițe de tatăl lor, apoi intră în casă. În casă, bărbatul îi spune femeii că a fost sunat de poliția din Stockholm și că trebuie să meargă acolo. Femeia insistă să se alăture, dar bărbatul refuză și pleacă. Femeia rămâne singură și privește îndelung pe geam, unde din unghiul ei subiectiv vedem, iată, un alt copac, pe care aparatul de filmat transfochează, apoi pe ecran apare titlul filmului. 

După acest prolog, suntem introduși treptat în viața femeii. Anne are o viață de invidiat – mariajul ei cu Peter, interpretat de Magnus Krepper, este unul solid, în ciuda absenței frecvente a lui Peter din viața familială; cei doi sunt uniți de iubirea pe care le-o poartă gemenelor și de importanța pe care o dau propriilor cariere. Peter este medic, iar Anne este o avocată specializată în cazuri ce implică abuz sexual. În plus, ea și Peter se ocupă de creșterea celor două fetițe, totul într-o casă superbă la marginea unei păduri. Acest echilibru se dovedește însă extrem de precar în momentul în care în casa acestora se mută temporar fiul adolescent dintr-o fostă căsnicie a lui Peter. Băiatul, interpretat de Gustav Lindh și numit tot Gustav, manifestă un tip de atașament nesigur-evitant, frustrat și marcat de ceea ce el percepe ca un abandon al tatălui. Astfel, la început, interacțiunile dintre Gustav și familia Annei sunt tensionate și complicate. 

films_in_frame_queen_of_hearts_1
Copyright Rolf Konow

Schimbarea de macaz are loc într-o noapte în care Anne este excitată de zgomotele pe care le aude de la etaj, unde Gustav face sex cu o fată pe care a adus-o în casă. Pentru ceea ce este, în esență, o melodramă cu accente impresioniste, Dama de cupă lasă spectatorului destul de puțin acces real la mecanismele interioare ale protagonistei sale. Sigur, treptat, devine clar faptul că, sub aparentul echilibru perfect, Anne se simte sufocată de tot – de statuturile de mamă, de soție și de avocat. Dar filmul se mulțumește să bifeze acele câteva secvențe obligatorii și, una peste alta, previzibile de caracterizare a Annei, precum cadrul în care Anne se uită îndelung în oglindă la corpul său pe jumătate gol, chestionându-și atractivitatea, sau momentele în care Anne ori încearcă să inițieze sexul cu un Peter neinteresat, ori chiar face sex cu un Peter neinteresant. O secvență care scârțâie în mod special este aceea în care, beată la o masă cu prietenii, Anne pune Tainted Love (din nou, deloc subtil) la maxim și începe să danseze singură. 

Singura dintre aceste secvențe care este realmente înduioșătoare este cea în care Anne îl lasă pe Gustav să o tatueze; acest fapt se datorează jocului celor doi protagoniști, care ridică o secvență ce la nivel de scenariu nu este foarte credibilă. Unul dintre meritele incontestabile ale filmului rămâne distribuția: cei doi actori principali sunt aleși perfect de către el-Toukhy, iar chimia reală dintre ei iartă multe dintre greșelile filmului. Mai mult decât atât, amândoi actorii par a crede în rolurile lor (poate mai mult decât spectatorul) și sunt dispuși să meargă cât de departe este nevoie pentru acestea. Precum o fac în prima secvență de sex a personajelor, în care toată tensiunea sexuală reprimată de către Anne se revarsă, iar aceasta merge în camera lui Gustav. Pe cât de explicită și de necosmetizată este secvența de sex a celor doi, decupată aproape în timp real de către el-Toukhy, pe atât de stilizate și ornamentate sunt următoarele secvențe în care apar aceștia. Și pe cât de inconfortabilă este scena de sex a Annei cu adolescentul Gustav, secvențele care chiar lasă un gust discutabil (deși mult mai puțin explicite) sunt tocmai acestea din urmă.

Se poate argumenta că Dama de cupă urmărește, la urma urmei, unghiul subiectiv al Annei. Pentru Anne, Gustav este cu adevărat cosmetizat și strălucește cu adevărat în razele soarelui; unele momente împărtășite de cei doi se întâmplă cu adevărat la ralanti pentru ea. Dar ceva este suspect în această estetică ce pe alocuri amintește mai degrabă a reclamă de parfum, și care nu se limitează la a-l reduce pe Gustav la Gustav-obiect-al-atracției. Până și ceva din felul în care sunt filmate interioarele în care se desfășoară mare parte a acțiunii, cu spațiile lor deschise, mobilele scumpe și obiectele de bun-gust, are ceva aproape pornografic în sine – dacă nu porno-porno, atunci un soi de IKEA-porno burghez. Rezultatul acestei estetici nu este nicidecum creșterea empatiei față de Anne (ceea ce, într-un film cu un astfel de subiect, este, nu-i așa, de dorit), ci din contră, o și mai mare distanțare și alienare a spectatorului față de ea. Această distanțare forțată a spectatorului este pe de o parte mai comodă și mai ușor de digerat pentru acesta, dar în același timp nici nu lasă loc pentru o raportare mai complexă la situația celor două personaje.

films_in_frame_queen_of_hearts_2
Copyright Rolf Konow

Astfel, filmul se transformă treptat într-o poveste cu morală – ironia faptului că Anne, care lucrează la cazuri de abuz, devine la rândul său abuzator și se folosește de know-how-ul despre abuz pentru a-și mușamaliza faptele, este destul de grosolană și contribuie la senzația de fals pe care filmul o dă pe alocuri. Acestea fiind spuse, faptul în sine că filmul încearcă să răstoarne anumite așteptări de gen, prin simplul fapt că protagonista sa este o femeie-abuzator, este lăudabil. Ce lipsește totuși cu desăvârșire din film, și și-ar fi avut probabil locul foarte bine aici, este satira tipică cinemaului danez; el-Toukhy ori nu percepe, ori nu este interesată de ironia faptului că protagonista sa este o femeie cu bani, care pare că are pădurea ei personală și ale cărei probleme principale se învârt în jurul a 1. cum să facă sex cu fiul ei vitreg și 2. cum să țină secret faptul că face sex cu fiul ei vitreg. 

O mare parte din tensiunea filmului este dată tocmai de așteptarea momentului în care secretul celor doi va ieși la iveală, iar el-Toukhy știe cum să construiască treptat și mocnit tensiunea până în punctul de fierbere. Mai mult decât atât, maniera prin care regizoarea rezolvă în finalul filmului situația celor doi răstoarnă într-un mod ingenios așteptările spectatorului. Astfel, în mare datorită jocului excelent al Trinei Dyrholm, finalul se dovedește un neașteptat și frapant moment de grație. Iar dacă vina Annei este aceea că abuzează de poziția de autoritate în care se află față de fiul său vitreg, vina filmului este aceea că, în ciuda acestor momente de grație cu care este presărat, nu reușește să îl facă pe spectator să fie implicat până la capăt în dramele, motivațiile și impulsurile personajelor sale. Pentru un film cu o miză care depinde întru totul de asta, vina este una capitală.

Dama de cupă este disponibil pe platforma TIFF Unlimited.



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Codrin Vasile Codrin Vasile
A studiat regia la UNATC, unde a scris articole pentru Film Menu și o licență despre filmografia timpurie a lui D.A. Pennebaker. Îl preocupă fotografia analog și video art. Speră la o ediție Criterion a Shrek 2. Face filme.