Utopie și represiune în jungla indiană

24 februarie, 2020

O familie se chinuie să își concilieze trecutul tumultuos de militanți maoiști cu realitățile și cerințele stricte ale societății indiene de azi, în speranța că astfel vor putea asigura un viitor stabil copiilor lor. Departe de glamour-ul și excesele bollywoodiene, dar și de nu mai puțin clișeizatele imagini cu forfota urbană, A Rifle and a Bag se strecoară în culisele peisajului social din India, urmărind să aducă în lumina proiectoarelor o poveste care merge în răspăr cu versiunile oficiale proferate de canalele media aservite Puterii.
Filmul – care a avut premiera la Rotterdam, în secțiunea „Bright Future” – este prima producție a colectivului NoCut, format din Cristina Haneș (România), Isabella Rinaldi (Italia) și Arya Rothe (India), trei tinere regizoare care au urmat împreună cursurile școlii internaționale de film documentar Doc Nomads. Noțiunea de colectiv nu mai pare la modă în cinemaul practicat azi, dar ea se justifică – privind rezultatul final al filmului – dintr-o serie de motive: întâi, pentru că favorizează o punere în cauză a normelor și ierarhiilor dominante în industrie în favoarea lucrului împreună, în care sarcinile se împart flexibil și eficient; apoi, pentru că evocă aproape de la sine o întreagă istorie a cinemaului politic militant, în care un Chris Marker sau un Jean-Luc Godard puteau pleca la capătul lumii pentru a furniza documente antropologice fierbinți, care să contribuie la emanciparea popoarelor asuprite de jugul Imperialist etc. etc. Anii nu mai sunt aceiași, evident – dar e cu atât mai surprinzător că filmul, fidel acestei economii reduse, păstrează ceva din aerul utopic al acelor vremuri în care totul rămânea de inventat, de reluat de la zero în fiecare zi.

Ai atins limita de 4 articole gratuite/lună.

Poți avea acces la toate articolele și la alte avantaje dacă te abonezi în comunitatea OFFSCREEN.

Dai mai puțin decât pe o cafea și ajuți critica de film să existe.

Află mai multe

Dacă ai deja un cont, te poți loga aici



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

+ posts

Critic de film și jurnalist. Scrie săptămânal pentru Scena9 și Dilema veche. A studiat teorie de film în Grenoble, Paris, Dublin.