Interviu cu Monica Lăzurean-Gorgan, despre LEMN

26 August 2020

Pentru cine nu o cunoaște deloc pe Monica Lăzurean-Gorgan, ea este unul dintre cei mai activi producători și regizori de film documentar din România. O interesează subiectele care îi vorbesc și pe care le consideră importante nu doar pentru ea, cât și pentru noi, ca public dar mai ales ca oameni. Anul acesta, Monica lansează două filme – Acasă (regizat de Radu Ciorniciuc) și LEMN (co-regizat de Monica, alături de Michaela Kirst și Ebba Sinzinger). În interviul de mai jos, am stat de vorbă cu Monica despre LEMN, un film documentar care urmărește mafia internațională a tăierilor ilegale de lemne din mai multe state ale lumii – România, Peru, China și Rusia și în care personajul principal al investigației este Alexander Von Bismarck (președinte al Environmental Investigation Agency). Un film care te pune față în față cu un adevăr dureros, mușamalizat de ani de zile de autoritățile nepăsătoare, care nu conștientizează efectul acestor tăieri ilegale la nivel global – atât asupra planetei, cât și asupra noastră, a celor care o populăm. Pentru că subiectul este de interes și pentru mine și sunt un mare susținător al organizațiilor de protejare a mediului – și pentru că susțin tare că acest film trebuie văzut neapărat, oricând aveți ocazia anul acesta, am sunat-o pe Monica și am invitat-o să stăm de vorba via Zoom.

Monica Lazurean-Gorgan, credit foto – Sorin Florea

Monica, ne știm de câțiva ani, însă nu am avut ocazia să te cunosc suficient de bine. Cum îți alegi subiectele pentru filmele documentare pe care le produci sau regizezi?

Pentru mine fiecare poveste la care lucrez trebuie să însemne ceva, mai ales pentru că lucrez ceva ani buni pe un subiect și atunci e nevoie să nu mă epuizeze subiectul respectiv; chiar dacă mai sunt momente când simți că nu mai poți. Ca regizor, aleg subiecte care rezonează cu mine, iar ca producător urmăresc potențialul poveștii, cât de mult se apropie de structura mea internă și cât de multă chimie există între mine și regizor. 

Și care este structura ta internă?

Asta e o întrebare pe care nu am mai primit-o (râde). Nu știu, cred că este un melanj între nesiguranță și luptă, curaj, activism; cred că există în mulți oameni curaj, combinat cu timiditate, îndoieli, însă odată ce le armonizei în tine, lucrurile vin de la sine. Implicarea socială și determinarea sunt și ele cu mine și nu aș putea fi eu fără ele.

Crezi că ai nevoie de curaj, să poți face film documentar?

Da, ai nevoie de destul de mult curaj. În același timp, filmarea în sine îmi dă o doză de adrenalină – asta nu înseamnă că mă aleargă cineva și nici nu trăiesc un rollercoaster, e un anumit tip de adrenalină la filmare, pe care sunt sigură că și tu l-ai experimentat.

Da, de multe ori. Anul acesta, deși este un an dificil din multe puncte de vedere, reușești să lansezi prin proiecții eveniment două filme noi – Acasă, pe care l-ai produs, și LEMN, pe care l-ai co-regizat. Cum a fost pentru tine să lucrezi la ambele, în paralel?

În anul pandemiei m-am trezit și eu să lansez două filme, ceea ce, știi cum e – unui producător nu i se întâmplă în fiecare an să reușească să distribuie scoată nici măcar un film, așa ajungi să lansezi, uneori, mai multe filme în același an – pentru mine ambele filme sunt importante și este un an greu, în special pentru distribuție. Filmele s-au intersectat doar anul ăsta, pe final. Când mergeam la montaj pentru LEMN, eram în filmare cu filmul Acasă, deci nu am păgubit un film în valoarea celuilalt, însă anul acesta au fost inclusiv în aceleași competiții – la TIFF, unde Acasă a câștigat, și la Sarajevo IFF, unde tot Acasă a câștigat.

Povestește-mi despre LEMN puțin. Știu că acest film a fost ideea și inițiativa ta.

Da, mi-am dorit mult să fac un film documentar despre comerțul cu lemn ilicit, pentru că este o problemă în România – ceea ce știm cu toții acum. Când mi-a venit mie ideea, îmi doream să expun o perspectivă mai largă, internațională; televiziunile, deși fac reportaje mișto, marea majoritate sunt văzute doar național. I-am abordat pe co-producătorii din Austria, care o știau pe Michaela (n. co-regizor), care la rândul ei îl știa pe Alexander Von Bismarck (n. director al organizației non-guvernamentale Environmental Investigation Agency (EIA) și cel care a condus investigațiile în documentar) – așa s-a format echipa.

Dar până să începi toate demersurile, cum ai ajuns tu la acest subiect? 

Știam ce se întâmplă la noi în în țară. Un ONG de mediu a avut un concurs, voia să facă trei documentare pe teme legate de mediu, iar eu am câștigat, iar unul din cele trei subiecte era despre defrișările ilegale. Am documentat mult, am fost în Neamț, unde se tăia în prostie – și nu de la drum, evident, ci mai sus, și m-a copleșit tot fenomenul, poveștile localnicilor; o parte dintre ei contribuiau activ la tăieri, în timp ce altă parte își dădeau seama că ceva începe să fie în neregulă – așa am intrat mai adânc în subiect, însă problema tăierilor ilegale mă deranja și pe mine de un timp.  Când am terminat scurtmetrajul, mi-am zis că nu e de ajuns și e nevoie de un proiect mai amplu.

Știu că filmul a avut niște proiecții în festivaluri internaționale, dar și la noi – la TIFF, unde a avut premiera națională, iar azi se va vedea la One World Romania, în București. Cum a fost primit, în ambele cazuri? Au existat diferențe între publicul internațional și cel local?

Am avut norocul să descopăr publicul național la TIFF, unde am avut două proiecții urmate de Q&A, însă la proiecțiile internaționale nu am participat, pentru că toate festivalurile la care am avut filmul s-au desfășurat online. Acolo unde au fost Q&A-uri, erau înregistrate, deci nu aș putea spune prea multe despre publicul internațional. 

La Hot Docs, care este un festival foarte mare de film documentar din Canada, aveam o limită de 400 de vizualizări, care s-au epuizat în primele trei zile. Așa ne-am găsit distribuitor în America de Nord, deci cred că oamenii sunt interesați de subiectul ăsta, mai ales că filmările nu se desfășoară doar în România. 

Monica Lazurean-Gorgan, la TIFF 2020

Spune-mi, atunci, cum a fost interacțiunea cu publicul de la noi?

Mi-ar fi plăcut să fiu o idee mai pregătită la Q&A, apropo de interacțiunea cu publicul; mi-ar fi prins bine să mai am cu mine un om de mediu, pe lângă Bogdan Micu, care e un om important  în film, asta pentru că întrebarea care s-a pus de cele mai multe ori, într-un mod insistent, aș putea zice, a fost ”Ce putem face noi, cum ne putem noi implica?”. De la un punct încolo am simțit că dau răspunsuri generale, nimic concret. 

Sunt curioasă dacă autoritățile din cele 4 țări din film – Rusia, România, China și Peru, au văzut filmul, și dacă ați avut parte de reacții?

Nu, nu încă. Ne dorim să facem astfel de proiecții, inclusiv în Parlament și Parlamentul European – este un proiect mai vechi acesta, să proiectăm filmul și apoi Alexander să aibă un speech sau o dezbatere. S-a întâmplat în 2015 să arătăm în Parlament, în cadrul Comisiei de Mediu, un film scurt de 5 minute cu investigațiile și raportul lui Alexander; l-am scos mai devreme decât își doreau el și EIA pentru că era o perioadă în care se încercau diferite schimbări la Codul Silvic și era necesară o intervenție.  Am mers către presă și către Comisia de Mediu din Parlament, iar nouă zile mai târziu 4000 de oameni au ieșit în stradă. 

România ocupă o mare parte a filmului. Se poate spune că avem cel mai corupt sistem dintre toate statele prezentate în film?

Din experiența lui Bogdan Micu, pentru că eu nu am fost în Peru – și din poveștile Michaelei, în Peru se pare că este o situație mai gravă. Problemele sunt aproximativ aceleași, e voit ca legea să fie cât mai permisivă, ca tu să ai loc de manevre, însă în Peru e mai periculos. 

Cum ai descrie un sistem funcțional, corect, în care pădurile sunt protejate?

Din punct de vedere legislativ, trebuie să existe o coerență precisă în modalitatea de redactare a Legii – lucrurile trebuie redate foarte clar și în detaliu, și evident, pedepsele să fie mai mari. Și apropo de asta, Noul Cod Silvic s-a schimbat o idee în bine zilele trecute, au apărut niște modificări – de exemplu, acum se pot confisca camioanele cu lemn, iar înainte furtul de lemn nu cădea în zona penală, era doar o amendă simbolică – deci se poate.

Asta înseamnă că actualul Guvern este deschis la schimbare?

Știi cum e, actualul Guvern și ministrul sunt mai deschiși la schimbare, însă problema sunt funcționarii angajați permanent, care cred că sunt în toate Ministerele, nu doar la Mediu, și care servesc anumite interese de ordin economic și nu permit avansarea unei Legi transparente rapid. Bogdan Micu s-a oferit voluntar în Minister și a fost acceptat de două ori, și a povestit cum mergea la Ministru, primea aprobare să facă schimbări, după care se împotmolea la Comisia de Mediu, Comisia Juridică, se împotmolea la virgule, la un cuvânt, și îi bloca demersul până la șase luni – și a zis ca a observat-o de nenumărate ori, deci cei din spatele Miniștrilor sunt problema. 

Pe final, spune-mi care va fi parcursul filmului LEMN? Este important să fie văzut, iar situația actuală a cinematografelor este tristă și deloc optimistă. 

Va mai fi proiectat, cât ne mai permite vremea, la câteva festivaluri: Astra, Farad și la Iași, și poate câteva proiecții în aer liber. Apoi va trebui să gândim o strategie pentru iarnă, sunt sceptică în legătură cu deschiderea cinematografelor, motiv pentru care ne gândim la o distribuție în online, cu Q&A-uri.

Până se vor deschide cinematografele, LEMN poate fi văzut în aceasta seara, în cadrul One World Romania și la început de septembrie, în cadrul Astra Film Festival, la Sibiu.

 

 

Laura Musat Laura Musat
Producător de film și fondator al ADFR, a visat de mic copil că va avea o revistă intr-o zi. Pe lângă poziția de redactor-șef, la Films in Frame scrie interviurile bi-lunare de joi alături de Flavia. Îi plac animalele, muzica jazz și festivalurile de film.