Cinema despre oameni, fără oameni
Am ales cinci filme care discută tangențial despre natura umană, dar își dedică timpul obiectelor, clădirilor, animalelor și a felului în care viermuiesc pe pământ, în paralel cu noi sau fără știrea noastră. Încă de la frații Lumière încoace, filmele s-au concentrat aproape exclusiv pe experiențele umane (într-un mod realist, expresionist exacerbat, impresionist etc). De obicei, cadrele cu clădiri, animale sau obiecte sunt folosite pentru a oferi ba context, ba culoare universului filmat. Un film ca Holy Motors (r. Leos Carax), o poantă elaborată despre felul în care un actor se transformă în diversele roluri, călătorind într-o limuzină, nu lasă ca ultimul cuvânt să-l aibă protagonistul, ci însăși limuzina lui. Ajunsă în parcare, alături de suratele ei negre și albe, oftează împreună și-și bârfesc stăpânii - de departe cel mai îndrăzneț final de film pe care l-am văzut vreodată. Ca să mai potolesc puțin narcisismul oamenilor, iată câteva exemple de filme fără protagoniști umani (la care s-ar mai putea alătura oricând, filme ca Gunda, despre viața secretă a purcelușilor; Plastic Bag, un scurtmetraj despre o pungă ce hălăduiește prin lume sau filmele conceptual politice ale portughezului Pere Portabella).
Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.
