Anchetă: Cum a afectat criza COVID-19 industria filmului românesc? Partea II

22 Aprilie 2020

În cele două săptămâni care au trecut de la publicarea primei părți a anchetei Films in Frame despre efectele crizei COVID-19, s-a înaintat în sfarșit o posibilă ridicare a restricțiilor de deplasare: 15 mai. Însă, în continuare pare să nu existe un timeline care să elucideze când anume (și cum, dacă vorbim de o trecere etapizată) cinematografia și, ad extenso, întregul sector cultural român își va putea relua activitatea, cât și cel al circuitului festivalier internațional, care a ajutat enorm la dezvoltarea industriei filmului românesc. Însă nu toate veștile sunt rele – în aceste două săptămâni s-au lansat nenumărate apeluri pentru realizarea de filme în carantină (notabile fiind proiectele lui Andrei Dăscălescu și Radu Jude), festivalul de film SUPER a dat drumul unui workshop intensiv de formare („Zero la purtare) a selecționerilor săi – șase elevi de liceu din jurul țării, iar criticii de film autohtoni par să se fi lansat într-o mișcare neoficială de traduceri a unor texte fundamentale din istoria teoriei de film. Totuși, Centrul Național al Cinematografiei încă nu a lansat nicio măsură comprehensivă care să vizeze sectorul cinematografic, iar dinspre Ministerul Culturii nu s-a auzit nimic.

Ancheta noastră continuă, iar de data aceasta aflăm și ceea ce s-a petrecut în acest răstimp specialiștilor din comunicare, unui festival de nișă aflat în plină expansiune (Bucharest Fashion Film Festival) și unei regizoare care își pregătește filmul de debut, printre alte povești. Întrebările noastre au fost:

  • Ce proiecte aveați în lucru când au început să se ia măsuri împotriva răspândirii COVID-19, și care au fost efectele acestora asupra activității dvs.?
  • Care au fost măsurile pe termen scurt pe care le-ați putut lua pentru a proteja proiectele dvs., în cazul în care acestea au fost posibile?
  • Cum anume credeți că va arăta peisajul cultural după ridicarea restricțiilor / stingerea pandemiei, dar și propria dvs. activitate?

Ana Maria Comănescu, regizoare

Ana Maria Comănescu, regizoare
Ana Maria Comănescu

Filmările la care lucram ca asistent de regie au fost rapid amânate, iar proiectul de lungmetraj pe care îl pregătesc a rămas blocat într-un status quo, însă deocamdată nu este afectat prea serios timeline-ul pre-producției.

Având în vedere că în situația curentă este imposibil să caut locații sau actori, îmi rămâne scenariul și ceea ce oricum aș fi făcut (însă probabil cu mai multe întreruperi), anume recitire, introspecție, căutare și, într-un final, rescriere. Încerc să profit de timpul acesta și să mă îngrop în lucrurile care mă inspiră. Solitudinea nu mi-a displăcut niciodată. Dimpotrivă.

Recunosc că, de fapt, sunt mai curioasă în ceea ce privește peisajul social în general, dezmorțirea mentalului colectiv după aceasta perioadă. Bănuiesc că va exista o dorință a oamenilor de a ieși în oraș, de a avea o viață socială activă, implicit, de a consuma produse culturale. Aș zice că nici mai mult, nici mai puțin ca înainte, probabil cam la fel. Cât despre fondul nostru cinematografic, lucrurile erau imprevizibile cu mult înainte de această pandemie. Cum spune o vorbă isteață, “om trăi și-om vedea”.

Carla Fotea, producător

Carla Fotea, producător
Carla Fotea

Proiecte în lucru sunt destul de multe, a vorbit și Ada Solomon despre ele așa că n-o să le reiau. Probabil Somnambulii lui Radu Jude e cel mai afectat pentru că urma să filmăm curând. Un alt proiect care a fost lovit destul de grav, pentru că s-a oprit fix când trebuia să înceapă, e distribuția filmului Ivana cea Groaznică. Altfel, la majoritatea celor care se aflau în post-producție continuăm lucrul, avem norocul să lucrăm cu niște echipe grozave care au găsit imediat soluții. Și la proiectele în dezvoltare, așa cum e Horia al Anei-Maria Comănescu, facem tot ce se poate face cu un an înaintea filmării – mai facem aplicații de finanțare în alte țări, ne mai consultăm cu partenerii de acolo, mai lucrăm la scenarii, dar amânăm prospecții și castinguri deocamdată. Așadar, din lucru oricum nu ne oprim, doar că există și mai multe necunoscute decât ne-am obișnuit să avem.

Dar cumva, și poate e din inconștiența vârstei sau a lipsei de experiență, nu cred că vom ieși atât de prost din criza asta. Și nu mă refer la mine sau la proiectele la care lucrez, ci la noi toți cei care facem filme. E o ocazie să învățăm să facem lucrurile mai echilibrat, și e o ocazie și pentru instituțiile sub tutela căror activăm să învețe câte ceva, să se adapteze și să devină proactive în sprijinirea acestui domeniu. Cred că avem și noi, și aceste instituții capacitatea de a ne adapta și de a găsi împreună soluții care să țină și dincolo de criză – în fond, cam cu asta ne ocupăm, cu găsirea de soluții.

Nu știu cât se pot proteja aceste proiecte, am amânat doar tot ce nu se poate face la laptop și trăim cu speranța că ceva bine tot va ieși din toată treaba asta.

Sunt cumva optimistă. Cred că nu va fi la fel și, într-o anumită măsură, mă bucură lucrul ăsta. Nu cred că va fi ușor să aducem oamenii la cinema la filmele românești, ceea ce înseamnă că poate va trebui să regândim această experiență, să o facem mai intimă și mai personală, să mergem în comunități mici mai degrabă decât în multiplexuri. Nu cred că va fi ușor să aducem oamenii la festivaluri – poate le vom face mai mici și vom crea în jurul lor comunități și evenimente lunare. Și desigur, nu cred că va fi ușor să facem filme. O să fie bani mai puțini atât la noi, cât și în alte țări, dar poate asta o să ducă la un nou-nou-nou val și în următorii ani o să avem niște filme extraordinare. Da, făcute cu bugete mici, sau oricum mai mici decât ne-am obișnuit, dar poate vor fi extraordinare.

Sau, și asta mi se pare cel mai plauzibil dacă acest îngheț mai durează doar vreo lună, ne vom reveni imediat, toate lucrurile vor fi ca înainte și vom avea doar o aglomerare de filmări și evenimente culturale.

Totuși, ce îmi doresc e să găsim soluții să ieșim toți sănătoși și cu mintea limpede din asta pentru că nu cred că e posibil să stai închis în casă câteva luni și apoi să-ți reiei viața și activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Sper să avem răgaz acum să fim atenți la sănătatea fizică și mentală a noastră și a celor din jur.

Simona Rădoi (PR Specialist) & Anca Macoviciuc (Digital Strategist)

Simona Rădoi (PR Specialist) & Anca Macoviciuc (Digital Strategist)
Simona Rădoi & Anca Macoviciuc

Ne ocupăm împreună de comunicarea Galei Premiilor Gopo, care ar fi trebui să se întâmple pe 24 martie și a fost amânată, precum și de alte proiecte din zona culturală, filme sau festivaluri de film și teatru, care urmează să se lanseze sau să se desfășoare peste vară-toamnă. Pentru unele dintre ele lucrăm deja de luni bune, cum e documentarul Acasă, regizat de Radu Ciorniciuc, care va fi lansat în cinematografe în toamnă.

De asemenea, printre proiectele noastre de suflet se numără și FILM+, laboratorul de lucru și sprijin pentru tinerii cineaști, care ar trebui să anunțe o nouă ediție în cadrul TIFF.

Pe lângă proiectele comune, Anca Maco colaborează cu Institutul de Marketing și Bookfest, iar eu mă ocup de filmele distribuite de către Independența Film.

În acest moment, o parte din evenimentele la care lucrăm împreună sau individual au fost amânate și chiar dacă nu cunoaștem încă noile date de desfășurare, continuăm munca, cu scenarii de comunicare adaptate la situație și căutăm alături de organizatori soluții pentru desfășurarea în condiții optime de siguranță. E o situație dificilă atât pentru organizatori, cât și pentru noi, ca furnizori de servicii de comunicare.

Dincolo de asta, însă, impactul general asupra cinematografiei românești și a sectorului independent ne îngrijorează enorm, având în vedere că vorbim de domenii interconectate. Tocmai din acest motiv credem că este nevoie, mai mult decât oricând, să vorbim despre responsabilitate și solidaritate. A face comunicare într-o astfel de criză înseamnă adaptarea mesajelor prin susținerea inițiativelor în domeniu, dar și prin reamintirea eforturilor și realizărilor cineaștilor. Produsele lor se consumă online în perioada asta de #StauAcasă, dar fără a conștientiza că acest domeniu, aflat printre cele mai afectate de criză, nu beneficiază în nici un fel de susținerea autorităților (vezi apelul cineaștilor către CNC) și are mare nevoie ca, ulterior, să fie sprijinit atât de autorități, cât și de public.

Am mizat pe comunicarea sinceră și în timp real, atât cu publicul nostru, cât și cu partenerii și sponsorii, am încercat să adaptăm planul de comunicare la situația actuală și suntem în constantă legătură cu organizatorii și colaboratorii noștri.

Credem că această criză va avea implicații semnificative în domeniul cultural, care își va putea reveni nu doar cu ajutorul unor măsuri legislative înțelepte, ci mai ales al sectorului privat și al publicului. Ne așteptăm la o perioadă dificilă, atât pentru organizatori, creatori, interpreți, cât și pentru comunicatori. Vorbim oricum de un domeniu privit și tratat mereu ca o Cenușăreasă, care se lupta pentru finanțare, vizibilitate și respect. Acum, e vorba pur și simplu de lupta pentru supraviețuire. Peisajul va suferi, cu siguranță, transformări, în funcție de resurse, tehnologie, schimbarea obiceiurilor de consum, iar provocările vor fi pe măsură.

Iar, pentru noi, la fel ca pentru realizatori și distribuitori, misiunea de a aduce oamenii într-o sală de cinema, de teatru sau la anumite evenimente în afara spațiului online va fi cu atât mai dificilă, indiferent de regulile de distanțare socială.

Speranța noastră este că, după această lungă perioadă pe care am petrecut-o toți în casă, dar în care s-a vorbit enorm despre solidaritate, indiferent că am citit, ascultat muzică sau ne-am uitat la filme și spectacole online, vom înțelege importanța rolului pe care îl are cultura în viața fiecăruia și vom acorda mai mult respect și sprijin muncii depuse în acest domeniu.

Ioana Diaconu și Mădălina Cozmeanu, co-fondatoare, Bucharest Fashion Film Festival

Ioana Diaconu și Mădălina Cozmeanu

La începutul lunii martie lansam comunicarea pentru cea de-a 4-a ediție a Bucharest Fashion Film Festival (programat pentru 23-26 aprilie), echipa și partenerii erau on board și în plină activitate, filmele erau în mare parte confirmate și puneam la punct ultimele detalii. Eram în discuții avansate cu sponsori și parteneri, o parte dintre ei ne confirmaseră implicarea și plănuiam o creștere semnificativă a festivalului. Urmăream atragerea unor publicuri noi cu evenimente dedicate industriei – Young Talent Showcase și noi secțiuni – Dressing The Cinema – o selecție de filme clasice și cult coagulate sub o umbrelă tematică, urmărind explorarea costumului în film, Dressing the Body – o selecție de scurtmetraje care abordează din perspectivă antropologică raportul dintre vestimentație și identitate, un VR corner dedicat sustenabilității.

Inițial eram pregătiți cu un plan de comunicare de criză, însă curând bugetele sponsorilor au fost înghețate, iar restricțiile au început să intre în vigoare la câteva zile după anunțul oficial al evenimentului, așa că, în mai puțin de o săptămână ne-am dat seama că va trebui să amânăm festivalul.

Primul lucru pe care l-am făcut în momentul în care ne-am dat seama că va trebui să amânăm a fost să luăm legătura cu locațiile festivalului și să vedem în ce măsură ar fi posibilă o reprogramare în toamnă și să rezervăm unul dintre cele 2 weekend-uri care mai erau disponibile, urmând să începem un puzzle complicat pentru a realinia toate variabilele. Aici, faptul că festivalul este un eveniment mai mic, de nișă, implicit mai flexibil, a fost un avantaj în reprogramare. De asemenea, am luat legătura cu toți distribuitorii confirmați pentru a discuta despre status și a ne tine la curent cu strategia de distribuție a filmelor, cu partenerii, invitații și filmmaker-ii din competiție.

Avem norocul că mare parte a cheltuielilor pot fi transferate în cazul unei reprogramări pe final de an. Situația este relativ sensibilă în ce privește filmele lansate anul acesta pentru că nu avem garanția că acestea nu vor fi lansate pe VOD până la momentul reprogramării, așa că ținem legătura cu distribuitorii. În următoarele luni încercăm să ne dăm seama care este situația pieței și cum ne putem recalibra financiar și luăm în considerare organizarea festivalului cu un buget mai mic. În momentul ăsta investigăm niște modalități prin care să ne adaptăm chiar de la această ediție reprogramată, poate prin mutarea unui fragment din conținutul festivalului online (dezbateri sau scurtmetraje), sau poate prin colaborări cu alte festivaluri.

Probabil că în urma șocului, scenariile îndepărtate se văd estompat zilele astea, parțial compromise de starea emoțională generală. Răspunsul depinde destul de mult de momentul în care putem vorbi despre o reintrare în ”normal” – daca va fi peste  6 luni sau 1 an. În prima variantă, ne așteptăm la un efect domino concretizat într-o supraaglomerare de evenimente spre sfârșitul anului, care ar putea genera o canibalizare a acestora, evident, cu sectorul independent lovit cel mai puternic. O întrebare care planează probabil acum asupra tuturor vizează condițiile contractelor de finanțare și modificările pe care le-ar putea suferi (dacă vor exista).

Pe termen mai lung, un motiv de îngrijorare este o potențială criză de conținut pentru ediția din 2021. Am văzut că pe plan internațional diverse cinematografe vehiculează o strategie de programming care mizează pe conținut mai vechi curatoriat, oferind publicului o structură de vizionare și alte evenimente dezvoltate în jurul temelor respective. În cazul BFFF s-ar traduce în extinderea secțiunilor Dressing the Cinema și Dressing the Body și evenimente care s-ar țese în jurul lor. Competiția însă, nu se poate lipsi de criteriul de noutate.

Probabil că va fi nevoie de niște mecanisme noi mai complexe și un ajutor financiar semnificativ. Fondurile anunțate pentru evenimente gândite pentru online sunt utile ca soluție de compromis pe termen scurt, însă rezolvă doar parțial problema, unele arte având drept condiție intrinsecă prezența fizică a publicului. Ce e interesant de discutat în privința acestor noi mecanisme este în ce măsură ele pot fi inițiativa oamenilor din industrie și funcționa prin suportul publicului. În perioada asta, industria filmului e traversată de un val de solidaritate prin acțiuni generoase fie de tip time-bank, cu sesiuni de mentorat acordate online de regizori, producători sau directori de casting, fie colaborative, astfel încât să supraviețuiască toata lumea acestei perioade. Citisem recent despre o platformă temporară de VOD pe bază de rental, inițiată de Kino Lorber, distribuitor de filme indie, al cărei model de business funcționează întru ajutorarea cinematografelor independente, prin împărțirea profiturilor pentru filmele pe care acestea le rezervaseră. Sigur că aici un rol esențial îl are comunitatea cinematografelor respective, care ar urma să aleagă să vadă filmul via cinematograful din cartier. E interesant de văzut ce formă ar lua idei similare în spațiul local. Momentan, singura certitudine este că vom fi nevoiți să pivotăm și să învățăm limbajul acestui nou univers alternativ.

Ilinca Belciu (coordonator distribuție, producător) & Cătălin Anchidin (PR Manager)

Ilinca Belciu (coordonator distribuție, producător) & Cătălin Anchidin (PR Manager)
Cătălin Anchidin & Ilinca Belciu / photo credit: Ionut Rusu

…și în momentul în care credeam că am trăit cu toții cam tot ce era de experimentat în materie de situații extreme în privința organizării evenimentelor cinematografice, pandemia ne-a dovedit că viața bate filmul. Și ce film prost…

Pe noi ne-a prins în ajunul lansării lungmetrajului Ivana cea Groaznică (r. Ivana Mladenovic), cu o serie de alte proiecții ale filmului Tipografic Majuscul (r. Radu Jude), setate cu mult timp înainte, și în timpul campaniei de promovare a filmului 5 Minute (r. Dan Chișu).

Este greu de definit sentimentul că tot ce ai construit în ultimele luni se evaporă pur și simplu în câteva ore sau chiar minute. 

Dacă duminică, 8 martie, o ploaie torențială ținea oamenii în case (ironic, nu-i așa?), luni seară panica răspândirii virusului se instalase deja și totul părea ireal.  

La fiecare oră, primeam vești legate de închiderea sălilor, rând pe rând. A fost un năucitor joc de domino pe care nu îl puteai controla. Un weekend greu în săli pentru Ivana cea Groaznică, și amânarea inevitabilă a lansării și a proiecțiilor speciale 5 Minute

E evident deja că vom amâna alte două premiere setate pentru luna iunie (documentarul Totul nu va fi bine – r. Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, precum și lungmetrajul de debut Femei Simple – r. Chiara Malta). 

Dincolo de orice, în perioada aceasta atât de complicată, când e esențial să avem grijă de noi, de sănătatea noastră fizică și psihică, de părinții și bunicii noștri, pentru noi e complicat să ne imaginăm cum va arăta lumea după pandemie. Cum și când vom reveni la normal? Care va fi normalitatea? 

Sunt convins că va trebui să fim mai creativi și plini de viață ca oricând. Dar asta nu ne-a speriat niciodată.

Anamaria Antoci, producător

Anamaria Antoci, producător
Anamaria Antoci

Atunci când au început să apară restricțiile demarasem deja campania de promovare și distribuție în cinematografe a lungmetrajului 5 minute, în regia lui Dan Chișu. Filmul urma să fie lansat pe 27 martie, deci majoritatea evenimentelor erau deja programate și în curs de organizare. Având în vedere că o bună parte din bugetul campaniei fusese deja cheltuit, am fost destul de precaută și nu m-am grăbit cu anularea evenimentelor, așteptând să se comunice măsurile de prevenție luate de către autorități.

Cu puțin timp înainte de instituirea stării de urgență, pe 3 martie mai exact, am încheiat prospecțiile de locații pentru un proiect internațional, care urma să intre în producție la 1 iulie. Fiind un prim proiect de service pentru compania mea, era foarte important pentru mine și echipa mea să se respecte calendarul de producție, în special din punct de vedere financiar. Momentan proiectul este pe hold și nu știm când, dacă și unde se va relua.

Poate că cel mai afectat proiect la care lucrez este lungmetrajul Oameni de treabă, regizat de Paul Negoescu. Procesul de casting și prospecțiile de locații au fost sistate, filmările fiind programate să înceapă la final de septembrie. În funcție de când se va relua activitatea și ce restricții vor exista în continuare, vom putea analiza dacă timpul rămas ne permite să pregătim intrarea în producție fără prea mari compromisuri. În ce privește proiectele aflate în diferite stadii de dezvoltare sau post-producție, continuăm lucrul, poate doar cu un ritm ceva mai domol.

Prea multe măsuri de protecție a proiectelor nu prea am putut să iau. Am continuat să lucrăm de la distanță ce s-a putut lucra – aplicații de finanțare, discuții creative, rapoarte, etc. În rest, pentru fiecare proiect în parte am făcut niște scenarii posibile, iar acum aștept să văd ce se întâmplă, ca să știu pe care dintre ele pot să le pun în aplicare.

Cred că va fi un mic haos după ridicarea restricțiilor. Lipsa de organizare la nivelul sectorului, și nu mă refer la instituții, ci a noastră ca profesioniști activi, ar putea duce la o aglomerare și suprapunere de evenimente, și la o prioritizare poate exagerată a nevoilor individuale în detrimentul unui interes colectiv. De asemenea, modelul existent de finanțare pre-pandemie va fi suficient de afectat post-pandemie, încât fără o intervenție strategică din partea autorităților nu se va putea restabili echilibrul financiar.

Flavia Dima Flavia Dima
Critic de film & jurnalist. Colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă, este selecționer la Filmul de Piatra, moderează Q&A-uri și face un doctorat despre home movies. La Films in Frame realizează interviurile bi-lunare de joi, în tandem cu Laura Mușat. Festival internațional preferat: Viennale.