În Timișoara ultimilor ani, oraș în care au reapărut treptat cinematografe de artă și spații dedicate filmului, Ceau, Cinema! rămâne nu doar un festival de film, dar și un catalizator de comunități, idei și prietenii. Mai ales pentru tinerii care l-au descoperit din postura de voluntari, participanți la ateliere sau simpli spectatori, festivalul a însemnat mult mai mult decât a bifa câteva proiecții într-un weekend de vară. În mărturiile lor, vorbesc despre Ceau, Cinema! ca despre o familie – locul unde au legat prietenii, s-au simțit văzuți și încurajați.

Ajuns la ediția a 12-a, festivalul rămâne încă un festival intim, „de buzunar”, cum îl descrie unul dintre fondatori, Lucian Mircu, dar care, spre deosebire de începuturile cu un ecran întins în Curtea cu castan, acum se desfășoare în șapte locații. Într-un oraș care recent își redescoperă cinematografele, Ceau, Cinema! a creat un model: a educat public, a construit obiceiuri și a demonstrat cum, cu resurse puține și oameni pasionați, se poate naște un festival care nu vânează titluri „cu greutate” de dragul premierelor, ci caută filme și discuții care să miște ceva în privitor.

Tema acestei ediții, „familia”, surprinde poate cel mai bine spiritul festivalului, pentru că nu e vorba doar despre relații complicate din filmele europene ale ultimului an, ci și despre comunitatea strânsă care s-a adunat în jurul Ceau, Cinema! până în prezent. Așa cum spune directorul artistic Ionuț Mareș, „competiția Ceau, Cinema! de la această ediţie propune o reflecţie în şase perspective cinematografice îndrăzneţe asupra dinamicii din familii dintre cele mai variate din societatea contemporană”. În același timp, festivalul a devenit și o reuniune pentru tineri care, an după an, își dau întâlnire aici, convinși că cele mai importante descoperiri se fac și în felul în care înveți să privești și să fii împreună cu ceilalți.

Am adunat câteva dintre poveștile lor – despre cum Ceau, Cinema! înseamnă pentru fiecare altceva: un impuls să-și facă primul scurtmetraj, un loc unde să învețe să vorbească despre filme sau pur și simplu un motiv să se simtă „acasă”.

*

Daniel Săvescu, voluntar, studiază regie de teatru la UNATC 

La Ceau, Cinema!, am avut una dintre cele mai formatoare întâlniri de până acum. Era 2022, primul an în care eram voluntar la festival, când am văzut Câmp de maci, printre primele filme queer pe care le vedeam la cinema. Discuția care a urmat cu regizorul Eugen Jebeleanu avea să fie un punct de cotitură. Mi-a dat curajul să scriu și să realizez primul meu scurtmetraj, Yes mom, your son is gay, o poveste personală cu tematică queer, care poate ar fi rămas și azi ascunsă, într-un sertar, dacă n-ar fi existat Ceau și emoția acelui film.

După fiecare ediție, am rămas cumva cu o energie care m-a motivat să creez. Așa a apărut dorința de a construi, alături de câțiva prieteni, un festival de film și teatru dedicat tinerilor – ideea ne-a venit la o discuție într-o seară de Ceau în timp ce mâncam lubeniță :). Cred că asta e una dintre cele mai bune influențe ale festivalului: că reunește și motivează alți tineri ca mine să se implice, să caute idei și spații de exprimare, festivaluri și platforme care ne pun în dialog.

Acum sunt student în București la UNATC și nu mai am așa mult timp pentru voluntariat la festivaluri. Ceau, Cinema! a rămas singurul în care îmi place să revin, pentru că reușește să mă scoată din haosul cotidian, mă apropie de film și-mi reamintește cât de importantă este o comunitate. Iar când am văzut programul de anul ăsta, ceva m-a făcut să zâmbesc. Am citit că Eugen Jebeleanu revine cu al doilea film, Interior Zero, și m-am întors inevitabil la acea poveste care încă mă însoțește – ori de câte ori revin la Ceau, Cinema!, o să-mi amintesc de curajul de a-mi spune adevărul.

*

Paula Munteanu, voluntară, studentă la actorie în Timișoara

E a patra ediție la care participă ca voluntară. A auzit de festival în clasa X-a de la un prieten și de atunci a devenit mai interesată de filme și foarte apropiată de festival, pe care-l simte ca „o familie” care se tot extinde.

Datorită Ceau, Cinema! m-am apropiat mai mult de film. Până să fiu voluntară, nu prea mergeam la cinema. Ăsta e unul dintre atuurile festivalului: atrage atenția și curiozitatea oamenilor care nu merg în mod obișnuit la cinema în restul anului. Îi face curioși. Și îi aduce mai aproape. Vorba unui domn mai vârstă care mi-a spus, anul trecut, în timp ce eram la Grădina de Vară, că se bucură că în sfârșit oamenii se adună și merg din nou la cinematografe. Sinceritatea lui m-a atins și m-a încălzit. Poate că și asta e: cinematografele aduc oamenii împreună și cred că uităm cât de important e acest aspect. În fiecare an aștept cu nerăbdare aceste patru zile de festival și în fiecare an mă simt puțin pustie când se termină.

Datorită Ceau, Cinema! m-am apropiat mai mult de film.

Paula Munteanu, voluntară Ceau, Cinema!

*

Anais Dragu, studiază teatru și film la Berlin

Apropiată de Ceau, Cinema! de mică: voluntară, participantă la ateliere și în Juriul Liceenilor. Anul trecut, a purtat un dialog cu Ilinca Manolache, iar anul acesta va modera discuția despre actorie cu Ioana și Mara Bugarin din cadrul festivalului.

Țin minte că eram foarte mică atunci când mergeam la proiecțiile din Grădina de Vară, împreună cu familia. Evident că nu mă captiva fiecare film — pe unele nici nu le înțelegeam, mai ales că erau vorbite în alte limbi. Aș fi putut foarte ușor să mă plictisesc, dar știu că nu am făcut-o. Ceva din atmosfera caldă, oamenii din jur, lubenița, m-au făcut să vreau să fiu acolo.

Prima oară am ajuns la Ceau în 2019, când am participat la un atelier de actorie susținut de Alina Grigore. Atunci am învățat lucruri pe care încă le aplic ori de câte orijoc. La ediția următoare, am ales atelierul lui Ionuț Mareș cu Andrei Gorzo, unde, împreună cu ceilalți participanți, am văzut Il Posto, un coming-of-age italian din 1961. Cursul ăsta m-a marcat foarte mult. Mi se părea un privilegiu să văd astfel de filme și să iau parte la conversații de grup care-mi deschideau mintea. A rămas cu mine modul în care erau conduse discuțiile, cum fiecare perspectivă era ascultată și aducea ceva valoros, fără ca vreo opinie să fie respinsă. Atunci am învățat să apreciez alte puncte de vedere și să adopt perspective noi. Și acum cred că atelierul despre Il Posto a avut un rol esențial în decizia mea de a studia apoi teatru și film.

Mă bucur să văd cum festivalul crește, fără să-și piardă din intimitatea pe care am simțit-o când eram mică. Faptul că acum pot să fiu o mică parte din el mă onorează, iar datorită echipei mă simt „acasă”. Spun des că am crescut cu Ceau, Cinema!, dar la fel de bine pot să spun că, într-un fel, el m-a crescut pe mine.

Cred că atelierul de film despre „Il Posto” la Ceau, Cinema! a avut un rol esențial în decizia mea de a studia apoi teatru și film.

Anais Dragu, voluntară Ceau, Cinema!

*

Mara Lung, voluntară, studiază actoria în Dublin

Ceau, Cinema! a devenit mai mult decât un simplu eveniment dedicat filmului – e parte importantă din modul în care privesc și simt cinemaul. Aici am descoperit plăcerea de a căuta filme dincolo de titlurile promovate intens pe rețelele sociale, dincolo de cele „mainstream” care, oricât de spectaculoase ar fi, par uneori să piardă o anumită esență. Ceau m-a învățat să caut povești spuse altfel, reflexive, uneori în tăceri, în cadre lente, dar pline de sens.

Festivalul e ritualul meu anual, acel spațiu viu în care revin pentru filme și discuțiile care le completează, dar mai ales pentru oameni, pentru emoțiile și întrebările pe care le lasă în mine. 

*

Fabian Leiba, coordonator Social Media, Ceau, Cinema!

Ceau, Cinema! a fost primul festival de film la care am participat. Eram în clasa a XI-a, în primul an de pandemie, ajungeam după multe ore de mers cu trenul din cealaltă parte a țării, pentru atelierul Ceau, Cinema! Mi se părea totul nou și nu prea înțelegeam mare lucru — țin minte că la atelier am văzut Il Posto pe un televizor, iar apoi trebuia să-l discutăm cu Andrei Gorzo și Ionuț Mareș. E o amintire cu atât mai dragă, privită prin lentila din prezent, când realizez cât de mult am crescut eu și ceilalți participanți pe care i-am cunoscut acolo.

De atunci, multe lucruri s-au schimbat: festivalul a crescut, acum vin și alți tineri din diverse colțuri ale țării sau chiar din afară la Timișoara, iar eu am devenit nelipsit de la festival — în ultimii doi ani am intrat în echipa permanentă a festivalului.

Ceau! e, în primul rând, un context în care oamenii din oraș se întâlnesc. Comunitatea cinefilă din oraș e foarte strânsă, ajungi să cunoști pe toată lumea, iar în zilele de festival e ca o mare reuniune de familie — tema ediției a 12-a. Festivalul a cultivat multă cinefilie în oraș, nu doar lubeniță, încă de pe vremea când Timișoara nu era cunoscută pentru cinematografele sale recent renovate. De asta spun mereu că Ceau, Cinema! e cel mai zemos festival de film. Pentru mine, a rămas puntea pe care o păstrez cu filmul. N-am mers (încă) în direcția asta cu studiile, dar am învățat foarte mult: am participat sau asistat la fiecare atelier, am văzut filme și am cunoscut mulți oameni.

Festivalul a cultivat multă cinefilie în oraș (nu doar lubeniță).

Fabian Leiba, Ceau, Cinema!

*

Maria Istrate, voluntară, studiază canto clasic în Belgia

A ajuns la Ceau, Cinema! din întâmplare, după ce fostul ei coleg de liceu, Daniel Săvescu, și el voluntar al festivalului, i-a spus că „știe un festival cool”. Era prima oară când făcea voluntariat. Atmosfera, oamenii și energia locului au făcut-o să se întoarcă, an după an.

Festivalul nu a fost doar o oportunitate de a vedea filme bune, ci o experiență care mi-a conturat gusturile cinematografice, mi-a deschis mintea și m-a făcut să simt că aparțin unei comunități pasionate și calde. A fost locul în care am învățat să privesc filmele nu doar ca pe o formă de divertisment, ci ca pe o formă de artă, dialog și reflecție. 

Înainte de Ceau, mergeam des la filme, dar în general alegeam producții comerciale, cu povești clare, previzibile, cu început și sfârșit bine definite. Festivalul mi-a deschis ochii către o altă lume – cea a filmelor independente. A fost o revelație. Ceau, Cinema! a fost și un prilej de a învăța cum să privesc pentru prima oară cu adevărat filmele, oamenii și chiar orașul – înainte, nu prea ajungeam în zona Traian, nu cunoșteam spațiul Faber, iar anul acesta voi descoperi mai bine spațiul Kuncz. Toate aceste experiențe vor rămâne mereu o mare parte din mine.

*

Diana Abdo, voluntară, studiază dans în Cipru

​​Sentimentul pe care-l asociez cu festivalul, ca voluntară, este entuziasm nemărginit. Pentru film, pentru atmosfera caldă creată atât de coordonatori și voluntari, cât și de public, pentru rezultatul muncii când lucrezi cu drag. Ceau, Cinema! e și despre conexiune. De la filme la discuții despre filme, la idei împărtășite care rezonează cu ceilalți sau nu.

Amintiri dulci din festival

Cred că generația mea e mult mai norocoasă decât generația părinților mei în ceea ce privește deschidere și liberă exprimare, dar și mai dispusă să nu le prețuiască pe cât ar trebui. Din acest motiv mă bucur că există oportunități și activități culturale precum ,,Ceau, Cinema!” care să consolideze aceste valori și să clădească pe baza lor un liant între oameni, între generații, între perspective opuse.

*

Otniel Floruț, actor, manager locație & coordonator logistic și tehnic la Ceau, Cinema!

Am crescut alături de festival, e unul din locurile și comunitățile care m-au „adoptat” când m-am mutat în Timișoara. Am întâlnit oameni curioși și profesioniști, alături de care am trecut de la ipostaza de voluntar la parte a unei echipe care încearcă și reușește, cu resurse limitate uneori,, să creeze nu un festival grandios și comercial, ci o atmosferă specială între iubitorii de film, un eveniment de suflet. 

Pentru mine, festivalul înseamnă echipă, vibe de vară, proiecții până la ore târzii în locațiile outdoor, implicare și efort care merită investit pentru filme care promit mult și care depășesc de multe ori așteptările, chiar și într-un mediu unde proiecțiile arthouse sunt la ele acasă. 

Otniel Floruț, voluntar, coordonator locație

Am întâlnit actori și regizori pe care i-am ascultat și m-au influențat. „Mic dejun cu juriul”, în care a fost invitat Vlad Ivanov, a fost un moment de referință; o întâlnire importantă pentru mine ca tânăr student la actorie. Proiecția It Must Be Heaven! de la Grădina de vară Capitol din timpul pandemiei a fost un moment foarte ironic și puternic într-un context social nedorit și care a schimbat ceva în mine, poate doar pentru un moment. Nu pot să uit nici prima întâlnire cu doi dintre fondatorii festivalului, Anca Mircu și Lucian Mircu, de la Asociația Marele Ecran, care rămâne o lecție importantă până azi: atunci am descoperit în mod real ce înseamnă voluntariatul și „a pune mâna, a face”, nu pentru măgulirea mea personală felicitându-mă pentru micile reușite, ci pentru reușita festivalului care a deschis noi uși către lumea filmului și către comunitatea locală. 

*

Rareș Rusan, actor, coordonator al echipei de voluntari Ceau, Cinema!

Primul contact cu Ceau, Cinema! a fost în 2021, doar ce terminasem licența și căutam activități extra în zona culturală. Am devenit voluntar la cea de-a opta ediție; „ediția punk”, cum îi zic eu, prima după pandemie. A fost „cea dintâi evadare” în lumea filmului într-un astfel de cadru: proiecții organizate în diferite spații neconvenționale (atunci locațiile au fost Grădina de Vară și Faber), invitați din industria cinematografică, discuții despre actorie și film etc. Nu mai participasem la un astfel de eveniment – în orașul meu natal singurul cinematograf se închisese la mai puțin de un an după redeschidere, și asta după ce plecasem la facultate. 

De la prima ediție, am și cele mai dragi amintiri. Prima dintre ele e legată de seara comediei franceze de la Sala Capitol, unde am văzut „Mandibule” al lui Quentin Dupieux. Nu cred că am râs vreodată atât de mult la un film. Mi s-a întâmplat și mai târziu tot la Dupieux, la „Daaaali!”, de unde am rămas cu salutul celor doi amici din film, „Toro!”, formulă pe care o folosesc cu Lucian Mircu când ne întâlnim.

Lucian m-a molipsit cu spiritul lui, de la care am preluat „microbul” Ceau, Cinema!, pentru că a devenit imposibil să nu îndrăgesc festivalul cu o echipă atât de dornică de a prezenta, într-un oraș în care până de curând nu existau cinematografe de artă, filme europene de calibru. Nu realizam atunci, însă în anii de facultate nu fusesem deloc la cinema, vizionam filme doar acasă.

Acum știu că festivalul „de buzunar” m-a educat cu filme bune. În cele patru ediții, am cunoscut oameni de care mă leagă prietenii strânse, am primit încredere, iar acum coordonez echipa de voluntari a festivalului împreună cu Larisa Biriescu. Cum ar spune prietena și colega mea, Jasmina Mitrici, „vine, vine Ceau, Cinema! peste tine!”.

Anca Vancu

Jurnalistă. A lucrat zece ani în presă (la Adevărul și DoR) și o perioadă în comunicare. La Films in Frame coordonează alături de Laura redacția și editează materiale despre lumea filmului, cărora încearcă mereu să le găsească unghiuri inedite.