Cinema despre oameni, fără oameni
Am ales cinci filme care discută tangențial despre natura umană, dar își dedică timpul obiectelor, clădirilor, animalelor și a felului în care viermuiesc pe pământ, în paralel cu noi sau fără știrea noastră. Încă de la frații Lumière încoace, filmele s-au concentrat aproape exclusiv pe experiențele umane (într-un mod realist, expresionist exacerbat, impresionist etc). De obicei, cadrele cu clădiri, animale sau obiecte sunt folosite pentru a oferi ba context, ba culoare universului filmat. Un film ca Holy Motors (r. Leos Carax), o poantă elaborată despre felul în care un actor se transformă în diversele roluri, călătorind într-o limuzină, nu lasă ca ultimul cuvânt să-l aibă protagonistul, ci însăși limuzina lui. Ajunsă în parcare, alături de suratele ei negre și albe, oftează împreună și-și bârfesc stăpânii - de departe cel mai îndrăzneț final de film pe care l-am văzut vreodată. Ca să mai potolesc puțin narcisismul oamenilor, iată câteva exemple de filme fără protagoniști umani (la care s-ar mai putea alătura oricând, filme ca Gunda, despre viața secretă a purcelușilor; Plastic Bag, un scurtmetraj despre o pungă ce hălăduiește prin lume sau filmele conceptual politice ale portughezului Pere Portabella).
Journalist and film critic, with a master's degree in film critics. Collaborates with Scena9, Acoperișul de Sticlă, FILM and FILM Menu magazines. For Films in Frame, she brings the monthly top of films and writes the monthly editorial Panorama, published on a Thursday. In her spare time, she retires in the woods where she pictures other possible lives and flying foxes.
